În spiritul sărbătoririi Rusaliilor și a promovării valorilor județului

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Oferirea de programe cu ocazia Rusaliilor a fost scopul principal al șirului de evenimente organizat în acest an pentru a XIII-a oară, cu ocazia Zilelor Județului Harghita. La conferința de presă care a avut loc la sediul Consiliului Județean Harghita, marți, 23 mai, cei prezenți au fost informați cu privire la cele peste 100 programe organizate în vederea primirii oaspeților care sosesc în județ cu ocazia pelerinajului de Rusalii de la Șumuleu-Ciuc, și nu numai acestora.

Organizatori principali ai evenimentului care se desfășoară în perioada 25 mai – 4 iunie sunt Consiliul Județean Harghita și Centrul Cultural Județean Harghita.

Biro Barna Botond, vicepreședintele consiliului județean și-a exprimat bucuria cu privire la organizarea evenimentului și a menționat că prin intermediul acestuia se dorește prezentarea tradițiilor și obiceiurilor din cele trei zone ale județului. Acesta a completat prin faptul că deși fiecare zonă – Ciuc, Odorhei, Gheorgheni, are specificul propriu, există trăsături și valori comune, cum sunt familia și creștinismul. În spiritul acestora și profitând de ocazia că în perioada care urmează, în județ vor sosi mulți turiști, oaspeți, s-au organizat evenimentele la care locuitorii județului și oaspeții lor , sunt invitați să participe.

Ferencz Angela, directorul Centrului Cultural Județean Harghita a menționat rolul de coordonator al programelor pe care îl are instituția și a afirmat că perioada de pregătire înainte de Rusalii a reprezentat o oportunitate  de întâlnire și prezentare a valorilor, bogățiilor de care dispune județul, de promovare a acestuia. Totodată, a mulțumit pentru implicare celor aproximativ 100 de instituții și organizații care s-au alăturat demersurilor de organizare a șirului de evenimente și a spus că programele pregătite reprezintă o imagine a regiunii.

În calitate de responsabil de program Gyorgypal Eniko, a vorbit despre demersurile premergătoare redactării broșurii de programe și a evidențiat rolul echipei implicate în structurarea și redactarea acesteia. Cei interesați, pe lângă broșura de programe, au la dispoziție pagina de Facebook, unde vor fi informații în legătură cu tipul evenimentelor organizate, detaliat pentru fiecare zi.

Directorul centrului cultural a făcut apel la sprijinul presei în vederea răspândirii programului, completând că acele evenimente care nu au fost cuprinse în broșura de programe, vor fi promovate pe pagina de Facebook a instituției.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy