Tânăr carantinat din Ciuscângeorgiu, beat și fără permis a intrat cu mașina într-un parapet

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Foto cu caracter ilustrativ

 

O persoană de 20 ani, din Ciuscângeorgiu, a fost depistată în timp ce conducea un autovehicul, fiind sub influența băuturilor alcoolice, fără a poseda permis de conducere.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că persoana în cauză era carantinată la domiciliu din data de 06.11.2020

În data de 16.11.2020, un cetățean, de 20 ani, din Ciucsângeorgiu, în timp ce conducea un autovehicul pe raza unității administrativ-teritoriale susmenționate, nu a adaptat viteza de deplasare în momentul în care a intrat într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga și a pierdut controlul asupra vehicului care a intrat în coliziune cu parapetul metalic al unui pod.

La fața locului s-a deplasat un echipaj rutier de la Poliția municipiului Miercurea Ciuc care, în urma verificărilor efectuate, a constatat că persoana aflată la volan nu poseda permis de conducere auto pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, persoana în cauză a fost examinată cu aparatul etilotest, constatându-se că aceasta prezenta o concentrație de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Deasemenea, s-a mai constatat faptul că aceeași persoană era carantinată la domiciliu din data de 06.11.2020, conform prevederilor Legii nr. 136/2020.

În acest context, a fost deschis un dosar de cercetare penală penală pentru comiterea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge și zădărnirea combaterii bolilor urmând ca, după finalizarea cercetărilor, acesta să fie înaintat, spre competentă soluționare, către Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc.

  • IPJ Harghita
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy