Tânăr din Ocland, prins de poliție beat la volan

0

Articol disponibil în: Română

Polițiștii au depistat o persoană care, în calitate de conducător auto, se deplasa pe raza municipiului Odorheiu Secuiesc, cu o concentrație de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În data de 15.06.2018, ora 23.52, un echipaj de la Poliția municipiului Odorheiu Secuiesc a oprit, pentru efectuarea unui control, autoturismul condus de M.M., de 29 ani, din Ocland, care se deplasa pe o stradă din localitatea urbană susmenționată. .

Conducătorul auto a fost examinat cu aparatul etilotest, constatându-se faptul că acesta prezenta o concentrație de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc pentru recoltarea de probe biologice.

A fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducerși  conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, urmând ca, după finalizarea cercetărilor, acesta să fie înaintat, spre competentă soluționare, către Parchetul de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy