Toplița: Proiectul cultural “TRADIȚIA – O PUNTE ÎNTRE GENERAȚII”, ediția a VIII-a
Articol disponibil în:
Română
Asociația Părinților din Liceul Teoretic „O.C. Tăslăuanu” beneficiază și anul acesta de finanțare din partea Consiliului Județean Harghita, în cadrul Programului special de finanțare nerambursabilă a porturilor populare și a costumelor tradiționale pe anul 2023, în vederea implementării proiectului cultural „Tradiția – O punte între generații”, ediția a VIII-a.
Din suma obținută organizatorii își propun să achiziționeze opt cămăși tradiționale pentru adulți, patru pentru bărbați și patru pentru femei, piese de port cusute manual, ce vor fi puse în valoare cu ocazia sărbătorii creștine din data de 14 septembrie 2023, Înălțarea Sfintei Cruci, în cadrul evenimentului cultural organizat la sediul unității școlare din municipiul Toplița. De asemenea, din aceeași sumă se va face acoperirea parțială a cheltuielilor de organizare a evenimentului, diferența fiind suportată de Asociația Părinților din Liceul Teoretic „O.C. Tăslăuanu”.
„Din desfășurătorul evenimentului vreau să amintesc expoziția <<Costumul popular – Tradiționalism vs. Modernism>> și programul cultural-artistic ce va cuprinde interpretare de cântece populare, individual și ansamblurile corale din școală, hore, precum și prezentări de cămăși/costume populare vechi și noi, eveniment la care, atât cadrele didactice, cât și elevii participanți vor purta costumele și cămășile populare achiziționate de-a lungul anilor, dar și din colecțiile personale”, transmite Maria-Cristina Mureșan.
„<<Tradiția-o punte între generații>> este un proiect de suflet al școlii noastre, întrucât facilitează promovarea și cunoașterea tradițiilor specifice poporului român”, a dorit să sublinieze Sorin-Gavril Stan.
Din echipa de proiect fac parte dir. adj. Maria-Cristina Mureșan, coordonator proiect, director Camelia-Mirela Petruț, contabil șef Florina-Ofelia Ursu și Sorin-Gavril Stan, președintele APLTOCT.
- Cosmina M Oltean
- Foto, LTOCT