Trei accidente rutiere în care au fost implicați bicicliști, în doar 24 de ore

0

Articol disponibil în: Magyar Română

În ultimele 24 de ore doi biciclişti s-au autoaccidentat, la Dăneşti şi Zetea, iar la Sândominic un altul, turmentat şi neechipat regulamentar, a fost acroşat de o autoutilitară.

0a3aa430b85b5b135a3d56c605c239ea_XLÎn ultimele 24 de ore poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita au fost sesizaţi despre 3 accidente rutier în care au fost implicaţi biciclişti, pe raza localităţilor Dăneşti, Zetea şi Sândominic.

În primul caz victima, S.M. de 64 de ani, din comuna Dăneşti, în timp ce a circulat cu bicicleta pe D.N.E. 578, pe raza localităţii sale de domiciliu, la efectuarea virajului la dreapta spre strada Oltfalva a pierdut controlul şi a căzut în afara părții carosabile, ulterior acuzând dureri la nivelul membrului inferior drept.

În cel de-al doilea caz victima este un minor, M.A. de 13 ani, din comuna Zetea, care s-a deplasat cu bicicleta de la domiciliu spre terenul de sport, unde a ajuns prezentând mai multe excoriaţii, însă nu a putut preciza modul în care au fost produse.

În ultimul dintre aceste evenimente, G.Z. de 45 de ani, din municipiul Gheorgheni, în timp ce conducea o autoutilitară pe D.N.E. 578, dinspre localitatea sa de domiciliu către municipiul Miercurea Ciuc, pe raza comunei Sândominic l-a acroșat pe G.I. de 49 de ani, din localitate, care circula în aceeași direcție cu bicicleta, fără să fie echipat regulamentar şi având 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar la un moment dat a virat spre stânga fără să se asigure.

În toate cele 3 cauze sunt continuate cercetările, sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, pentru care vor fi propuse soluţii legale prin Parchetele de pe lângă Judecătoriile Miercurea Ciuc şi Odorheiu Secuiesc.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy