Trei accidente rutiere într-o singură zi. Mai multe persoane au ajuns la spital

0

Articol disponibil în: Română

La data de 15 aprilie 2022, în jurul orei  10:40, o femeie, de 40 de ani, din localitatea Mugeni, în timp ce conducea un autoturism, pe D.J.137, în localitatea Mugeni, dinspre Feliceni către Cristuru Secuiesc, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de o femeie, de 52 de ani.

În urma coliziunii, autoturismul condus de femeia de 40 de ani, s-a răsturnat în afara părții carosabile, aceasta suferind mai multe leziuni corporale fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cele două conducătoare auto au fost testate cu aparatul alcooltest rezultatul înregistrat fiind zero. Cercetările sunt continuate  pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului.

 La aceeași dată, în jurul orei 14:20, polițiștii harghiteni au fost sesizați, prin intermediul numărului unic 112, cu privire la faptul că, în localitatea Eliseni a avut loc un eveniment rutier.

Echipa operativă care s-a deplasat la fața locului a constatat faptul că, un bărbat de 71 de ani, din județul Brașov, în timp ce conducea un autoturism pe D.J.134/A, dinspre localitatea  Eliseni către Săcel, a intrat în coliziune cu un cap de pod situat pe marginea drumului.

În urma evenimentului, conducătorul auto și un bărbat, de 72 de ani, pasager în autoturism, au suferit vătămări, fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Conducătorul auto nu se afla sub influența alcoolului.

După aproximativ două ore, în aceeași zi, în jurul orei 16:00, o femeie, de 57 de ani, din Municipiul Gheorgheni, în timp ce conducea un autoturism, pe D.E.578, în localitatea Izvoru Mureșului, dinspre Gheorgheni către Miercurea Ciuc, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat, de 34 de ani, din județul Ilfov.

Din eveniment a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto și a unei femei, de 33 de ani, pasageră în cel de-al doilea autoturism, care au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, precum și avarierea celor două vehicule implicate.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero.

Au fost întocmite dosare penale pentru vătămare corporală.

  • infomații furnizate de Biroul de Presă al IPJ Harghita

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy