UDMR nu a votat pentru modificarea Codului Penal în forma înaintată plenului Senatului

0

Articol disponibil în: Magyar Română

UDMR nu a susținut proiectul de lege privind modificarea Codului Penal în forma înaintată plenului Senatului.

“Susținem, în continuare, că forma actuală a legii este cel puțin perfectibilă și că, de ani de zile, este nevoie de o modificare a acesteia, pentru că prevederile conținute în deciziile Curții Constituționale și directivele europene privind prezumția de nevinovăție trebuie să se regăsească în noul Cod Penal. Proiectul de lege dezbătut astăzi, însă, deși conține o serie de modificări în acest sens, ar introduce și unele măsuri cu care nu putem fi de acord, iar din acest motiv nu am susținut astăzi, în plenul Senatului, proiectul de lege pentru modificarea Codului Penal”, a declarat liderul grupului UDMR din Senat, Cseke Attila, după votul din plen.

Cseke Attila a declarat că proiectul de lege conține două reglementări pe care UDMR le respinge în mod categoric: „Nu susținem eliminarea articolului ce reglementează infracțiunea de neglijență în serviciu. Acest lucru ar însemna că, potrivit Codului Penal, nu există o situație în care un funcționar public, chiar și din culpă, să își îndeplinească atribuțiile în mod eronat sau lacunar”, a precizat Cseke Attila.

Liderul grupului UDMR din Senat a spus că UDMR a prezentat o serie de obiecții în plenul Camerei superioare a Parlamentului, împotriva articolului privind definirea abuzului în serviciu.

”Există două puncte incluse în textul de lege, cu care nu suntem de acord. Pe de o parte, cea mai mare pedeapsă pentru infracțiunea de abuz a fost redusă de la 7 la 5 ani. Pe de altă parte, acest act nu constituie o infracțiune decât dacă făptuitorul sau soțul sau rude și afini de până la gradul doi, inclusiv, obțin vreun folos ilegal. În aceste două cazuri, UDMR consideră că este acceptabilă definiția abuzului în serviciu care se bazează strict pe decizia Curții Constituționale, iar aceste amendamente nu sunt incluse în deciziile instituției constituționale”, a subliniat Cseke Attila.

Senatorul a subliniat că UDMR dorește ca Parlamentul să adopte un nou Cod Penal mai bun decât cel aflat în vigoare.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy