Ultraj în incinta Primăriei Zetea. Un localnic deosebit de agresiv a fost internat la spital pentru stabilirea discernământului

0

Articol disponibil în: Română

Polițiștii hargiteni au fost nevoiți să intervină ferm pentru a imobiliza un bărbat cu un comportament deosebit de agresiv, în incinta Primăriei Zetea. 

Cel în cauză, un localnic de 47 de ani, l-a lovit pe unul dintre polițiști, însă a fost imobilizat și încătușat înainte să poată folosi un cuțit pe care l-a scos de la spate.

La data de 19 iulie, în urma unui apel de urgență care sesiza comportamentul deosebit de agresiv al unui localnic de 47 de ani, care se manifesta la sediul Primăriei Zetea, un echipaj, format din 3 polițiști, s-a deplasat imediat la fața locului, pentru aplanarea conflictului și lămurirea stării de fapt.

La vederea polițiștilor, cel în cauză nu numai că nu și-a ameliorat atitudinea, ci dimpotrivă, a devenit și mai agresiv și l-a lovit cu genunchiul pe unul dintre agenți, apoi a scos de la spate un cuțit, pe care îl flutura amenințător, afirmând că îl va folosi, împotriva tuturor.

Conștientizând potențialul risc de victimizare generat de agresor, precum și faptul că acesta nu s-a supus somației de a renunța la intențiile vătămătoare asupra semenilor săi, polițiștii au acționat tactic, dar și cu fermitate, prin îndeplinirea procedurii de imobilizare și încătușare.

Astfel, conflictul a fost aplanat, fără ca vreo persoană să fi suferit leziuni corporale,cu excepția unui agent de poliție de 23 de ani, care și-a făcut datoria deplin, cu dăruire și spirit de sacrificiu.

Cel în cauză a fost internat la o unitate spitalicească, în vederea stabilirii discernământului, iar pe numele său au fost întocmite acte premergătoare urmăririi penale, sub aspectul comiterii infracțiunilor de ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice, pentru care, la finalizarea cercetărilor, va fi propusă soluție legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc.

  • IPJ Harghita
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy