Un cioban dispărut în drum spre stână a alarmat jandarmii

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Astăzi, 24 aprilie, în jurul orei 18:30, jandarmii harghiteni au fost anunțați despre dispariția unui bărbat de 50 de ani, în apropierea municipiului Toplița.

thumbnailApelul a venit prin intermediul Serviciul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, jandarmii harghiteni fiind anunțați de către un bărbat despre faptul că, deși a fost anunțat în jurul orei 11:00 de către un coleg că a plecat, cu căruța, spre stâna situată la 7 kilometri de municipiul Toplița, acesta nu a mai ajuns.

În căutarea acestuia au plecat 5 jandarmi din cadrul Detașamentului 5 Jandarmi Toplița, un polițist, împreună cu 3 colegi din cadrul Serviciul Public Salvamont Toplița, dar cu toate eforturile depuse de către aceștia bărbatul nu a putut fi găsit. Jandarmii l-au căutat pe acesta atât în zona împădurită, zonă cunoscută ca fiind frecventată de urși,  dar și pe la localurile și magazinele situate pe marginea DE 578, ce leagă Toplița de Reghin.

În jurul orei 15:00 căruța acestuia a fost găsită de către un concitadin, acesta a dus-o acasă, iar în momentul în care a observat jandarmii, le-a spus acestora unde a găsit căruța.

Ulterior, în jurul orei 19:50, jandarmii au fost anunțați de către un cioban de la stână, că bărbatul de 50 de ani a ajuns acolo. Jandarmii s-au deplasat la stână, unde s-a confirmat că acesta este cel dat dispărut.

Bărbatul era într-o stare bună, nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, dar nu le-a putut da detalii jandarmilor cu privire la ce a făcut în acest răstimp, iar la telefonul propriu nu a mai răspuns deoarece acesta s-a descărcat.

Jandarmii harghiteni vă recomandă ca în caz de nevoie să solicitați sprijinul jandarmilor, fie în mod direct, fie apelând S.N.U.A.U 112, specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunţă, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor şi locul unde sunt persoanele aflate în dificultate.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy