Un muncitor a murit după ce a fost călcat de tractorul din care sărise

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Un muncitor a murit, miercuri, într-o pădure din Harghita, călcat de o roată a tractorului din care a sărit încercând să se salveze, după ce a pierdut controlul autovehiculului care se îndrepta spre o râpă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

”Bărbatul care a murit avea 40 de ani, era din Tuşnad Sat, angajat al unei societăţi care efectua activităţi forestiere. Acesta a pierdut controlul tractorului, a patinat şi a părăsit calea de acces şi în momentul în care se ducea într-o rupă ori a sărit din tractor, ori a căzut din tractor. Ar fi încercat să-şi salveze viaţa. A fost prins de roata din spate, iar aceasta i-a trecut peste cap şi trunchi. A decedat pe loc”, a spus Gheorghe Filip.

Accidentul s-a produs într-o pădure din zona Tuşnad Sat, iar bărbatul era angajat de mulţi ani la societatea care efectua activităţi forestiere.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, Alina Ciobotariu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că salvatorii au ajuns la locul accidentului, transportaţi cu un tractor, deoarece zona este foarte greu accesibilă.

”Bărbatul a fost surprins sub un tractor. La faţa locului s-au deplasat o autospeciala de descarcerare, o autospecială complexă de primă intervenţie şi două ambulanţe. Din cauza drumului greu accesibil în zonă, salvatorii au fost transportaţi cu un tractor până la locul producerii accidentului. Din nefericire după intervenţia de descarcerare a persoanei, s-a declarat decesul”, potrivit Alinei Ciobotariu.

În acest caz, Inspectoratul Teritorial de Muncă a început o anchetă.

Mediafax

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy