Un tânăr de 24 de ani, pasager pe sania trasă de un autoturism, rănit în urma coliziunii cu un autovehicul care circula din sens opus

0

Articol disponibil în: Magyar Română

La data de 08.01.2017, în jurul orei 16:30, K.C. de 24 de ani, din comuna Lăzarea, în timp ce se afla pe o sanie tractată de un autoturism condus de consăteanul său K.S. de 20 de ani, pe strada Ujut din comuna Remetea, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă, într-o curbă la dreapta sania a derapat şi a trecut pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care circula regulamentar din sens opus.

În momentul producerii accidentului, din care a rezultat rănirea gravă a pasagerului de pe sanie, nici unul dintre conducătorii auto implicaţi nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, situaţie în care cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, pentru care va fi propusă soluţie legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Gheorgheni.

În acest context poliţiştii atrag atenţia, din nou, cu privire la riscurile pe care le implică nerespectarea legalităţii şi mai ales la gravele urmări pe care le pot genera asemenea „distracţii” pe timp de iarnă.

Este greşit şi dăunător să ne considerăm deasupra oricărui pericol, este greşită şi dăunătoare aprecierea personală „– N-o să mi se întâmple tocmai mie!”

Activităţile recreative specifice sezonului rece, sporturile pe zăpadă, se impune să fie practicate în siguranţă, pe pârtii, trasee şi zone amenajate corespunzător, în aşa fel încât riscurile victimizării să fie cât mai reduse, ori chiar eliminate complet.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy