Urătură din Voșlobeni, patrimoniu național. Mesajul puternic PRO Regalitate și Unire
Articol disponibil în:
Magyar 
Română
Românii adevărați sunt mereu surprinzători. Neamul românesc a înfruntat de multe ori valurile schimbărilor ce amenințau cu dispariția vatra strămoșească – în care s-au copt în tihnă toate valorile națiunii noastre. Dar, oricât de vitrege au fost vremurile, oamenii au știut întotdeauna să meargă înainte, adeseori întăriți sufletește de cântec, joc, colinde și urături.
Înțelepciunea polulară i-a caracterizat încă din vechime pe români și mai ales pe cei care au prețuit și păstrat de lungul timpului comorile spirituale și culturale predate cu grijă de înaintași. Astfel de oameni întâlnim și astăzi în inima României, la Voșlobeni, în județul Harghita. O urătură unică despre Unire și despre Regalitate în România, ce reprezintă un patrimoniu național din Voșlobeni, este păstrată în familia Țepeluș de generații și oferită acum publicului larg.
Corneliu Țepeluș povestește entuziasmat cum prin anii ’80, bunicul său Gavril Țepeluș a fost cel care l-a învățat o altfel de urătură, una deosebită, pe cât de frumoasă pe atât de periculoasă, pentru acea perioadă. Versurile transmiteau un mesaj puternic, Pro Regalitate, în care se vorbea despre scumpul nostru Ferdinand (regele Ferdinand I), Unire și nimicirea dușmanilor numiți în text câini.
Eram copil, când bunicul care fusese declarat chiabur și pierduse la Colectivizare terenurile, ne-a chemat și ne-a zis: <<Măi copii, haideți să vă învăț o urătură adevărată, despre regele Ferdinand>>, își amintește Corneliu Țepeluș.
Curajul bunicului călit de soartă și inocența copiilor, care nici nu bănuiau la ce pericol se expun în timpul urărilor pe la porțile sătenilor, au făcut posibilă transmiterea mai departe a textului unic.
Bunicul era regalist și clar anticomunist, iar urătura în sine era caz de pușcărie. Îmi amintesc că prin ’83 – ’84, când ne-a învățat bunicul urătura (era un pic mai lungă de cât îmi amintesc acum) ne zicea: Copii, cântați asta pentru că o să vă încărcați de lumina regalității și de Unire. Și noi mergeam aproape inconștienți, la oricine în Voșlobeni cu acestă urătură.
Din tolba cu amintiri de pe vremea comunismului, Corneliu povestește despre un moment haios, care reușea să te încarce serios cu adrenalină, date fiind circumstanțele. De remarcat este și curajul copiilor de a merge din casă în casă, cu o urătură care transmitea un astfel de mesaj pe vremea tovarășului Ceaușescu.
Poate că una dintre cele mai haioase întâmplări legată de această urătură cântată în perioada comunistă, a fost când bunicul ușor alarmat – pentru că noi stăteam chiar lângă Miliție în Voșlobeni – a ieșit pe prispa casei și a strigat la noi în timp ce uram cu voce tare: <<Măă… mai încet, că-mi iau aștia pensia!>> .
Nostalgia unui sistem monarhic, sentimentul viu de unire și dorința unei normalități, îl transpun acum pe Corneliu Țepeluș în copilul de odinioară, care bate la poarta sufletului nostru ca să ne ure românește.
Unde mai auzi în ziua de astăzi o urătură despre regalitate, normalitate și despre Unire? Mai ales despre regele Ferdinand I, cel care este supranumit ”Întregitorul” ?
Cunoscând această urătură unică încă din copilarie, mi-a venit ideea să dedic Casei Regale, regalității și Centenarului – la cei 100 de ani de la Marea Unire, înfăptuită de regele Ferdinand, versurile acestea interpretate în stil românesc.
Viorela Gherasim