Ursoaică cu pui împușcată de vânători, în Izvoru Mureşului. Ursuleții au ajuns la orfelinatul din Munţii Hăşmaş

0

Articol disponibil în: Magyar Română

O ursoaică a fost împuşcată luni, 11 aprilie, după-amiază, în Izvoru Mureşului, după ce a devenit agresivă cu membrii echipei de intervenţie veniţi să o alunge, cei doi pui pe care aceasta îi avea fiind duşi la Centrul de reabilitare a ursuleţilor orfani din Munţii Hăşmaş.

Primarul comunei Voşlăbeni, de care aparţine staţiunea Izvoru Mureşului, Mihai Tincaa precizat pentru AGERPRES că un localnic a sunat la 112 şi a anunţat că a văzut un urs între casele de locuit.

Echipa de intervenţie sosită la faţa locului a încercat alungarea animalului, dar acesta a devenit agresiv şi paznicul de vânătoare a luat decizia de a-l împuşca.

Directorul Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din Gheorgheni, Birtalan Istvan, spune că s-a dovedit că ursoaica îşi făcuse bârlogul între curţile oamenilor şi avea doi pui mici, născuţi în ianuarie, acesta fiind motivul pentru care era agresivă.

Am mers cu echipa de intervenţie în spatele şopronului, între cele două curţi, am observat un urs care stătea cu faţa spre noi şi când ne-am apropiat, la 15-20 metri, mormăia şi a fugit către noi, a vrut să sară pe noi. Am fugit de acolo, am încercat să mergem din altă parte, să vedem care este situaţia şi iar a fugit după noi şi atunci a fost nevoit paznicul de vânătoare să împuşte ursul. Iar după ce l-a împuşcat, am observat că este un bârlog, de fapt, între cele două case şi sunt doi pui mici, din păcate. Puii i-am transportat la orfelinatul de urşi de la Bălan (Centrul de reabilitare a puilor de urşi din Munţii Hăşmaş -n.red.)”, a declarat Birtalan Istvan, pentru Agerpres.

Acesta a spus că situaţia este similară cu cea înregistrată anul trecut, când o ursoaică şi-a făcut bârlog şi a fătat doi pui sub terenul de fotbal din staţiunea Izvoru Mureşului, la mică distanţă de locuinţele oamenilor, animalele fiind relocate atunci, în cadrul unei operaţiuni dificile.

Ne-am confruntat exact cu problema de anul trecut, când o ursoaică şi-a făcut bârlogul sub terenul de fotbal, dar acum a făcut între două case şi era cu puii mici pe acolo. Şi acum era vremea să iasă cu puii mici (din bârlog – n.red.). Eu zic că e bine că nu a omorât pe nimeni”, a spus Birtalan.

El a punctat faptul că nu îl bucură faptul că ursoiaca a trebuit împuşcată, dar crede că măcar puii vor avea o şansă să trăiască în sălbăticie şi să nu se transforme în urşi gunoieri, habituaţi.

Ursul a devenit, din simbolul Carpaţilor, un gunoier, un animal hoinar şi noi, ca personal de specialitate, am devenit hingheri. Aici am ajuns cu ursul, la presiunea civilă şi la presiunea ong-urilor şi neputinţa politică, din această cauză. Dar sper că în viitor, acum se trezeşte lumea, cât de cât, am văzut, şi ajunge managementul ursului înapoi, în mâinile inginerilor silvici şi a inginerilor cinegetici şi putem să redăm înapoi demnitatea pentru acest animal, că este un simbol al României”, a mai spus şeful AVPS din Gheorgheni.

Numărul apelurilor la 112 prin care este anunţată prezenţa urşilor în zonele locuite din Harghita a crescut, în ultima perioadă, doar în weekendul care a trecut fiind înregistrate 12 astfel de situaţii.

De asemenea, la sfârşitul săptămânii trecute a fost împuşcat un urs de mici dimensiuni care a fost alungat de mai multe ori din localitatea Praid, apoi a fost relocat, dar s-a întors şi reprezenta un pericol pentru localnici şi turişti.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy