„Via Transilvanica” – drumul care unește 10 județe are nevoie de donații pentru a fi realizat

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Pe modelul El Camino din Spania, în România se conturează „Via Transilvanica”. Traseul de 1.000 km ce străbate 10 județe este cel mai mare proiect turistic. Bistrițeanul informează că pentru a putea fi realizat proiectul e nevoie de implicare! Donează, atât cât poți, pentru acest proiect! Iar apoi te poți bucura de frumusețile țării și investiția ta!

Via Transilvanica este drumul ce unește România!

Via Transilvanica este un proiect – identitate care are drept scop crearea unui drum – pelerinaj care va porni din Drobeta-Turnu Severin, unde a intrat pentru prima dată în țară Regele Carol, și va străbate Transilvania și toate bogățiile culturale ale acesteia. Drumul se încheie la Putna lui Stefan cel Mare.

Astfel, vor fi străbătute 10 județe din țară: Mehedinți, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Harghita, Mureș, Bistrița-Năsăud și Suceava.

Cei care vor străbate acest drum vor avea parte de oportunități culturale, sportive și de relaxare.

Primii 100 de km au fost trasați, pe raza județului Bistrița – Năsăud. Chiar și bornele au fost frumos sculptate de 10 artiști. Foto cu acestea puteți admira AICI.

Nimic nu se face fără bani, așa că primii 100 de km au fost „sponsorizați”. Pentru continuarea traseului însă, e nevoie de fonduri.

Aici puteți interveni. Toți cei care doriți, puteți pune „umărul” la realizarea acestui minunat proiect.

Cum?

Donând, atât cât puteți, pentru realizarea lui. Tot ceea ce trebuie să faceți este să accesați LINKUL DE DONARE și să oferiți.

Proiectul se adresează turiștilor de toate vârstele care doresc să descopere frumusețile României, oferindu-le șansa de a cunoaște mai bine istoria și obiceiurile locale, dar și comunităților locale cu care dorim să interacționeze. Infrastructura Via Transilvanica va furniza date despre posibilități de cazare și masă, dar și informații istorice și culturale ale diferitelor zone pe care drumul le străbate”, anunță Tășuleasa Social, promotorul proiectului.

Imagini foto din primii 100 de km ai Via Transilvanica puteți vedea AICI.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy