Viață curmată de flăcări: femeie de 93 de ani, găsită fără suflare la Vărșag
Articol disponibil în:
O femeie de 93 de ani și-a pierdut viața sâmbătă, 1 noiembrie, într-un incendiu produs la o casă din comuna Vărșag.
Potrivit informațiilor transmise de ISU Harghita, incendiul s-a manifestat la casa de locuit și la o anexă, acestea arzând în proporție de aproximativ 90%. La fața locului au fost mobilizate trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Odorheiu Secuiesc, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Vărșag.
Din nefericire, în interiorul locuinței a fost surprinsă de incendiu o persoană de sex feminin, în vârstă de 93 de ani, care este decedată.
Echipajele acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului.
Cauza probabilă urmează să fie stabilită de pompieri după finalizarea intervenției și a cercetărilor specifice


