(VIDEO) Preşedintele Klaus Iohannis: Din 15 mai se elimină restricţiile de circulaţie noaptea și portul măștii în exterior
Articol disponibil în: Magyar Română
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis că din acest weekend începe prima etapă de relaxarea a restricțiilor.
Conform șefului statului, începând din 15 mai se elimină obligativitatea purtării măştii de protecţie în exterior, cu câteva excepţii, respectiv pieţele, târgurile şi staţiile de transport public în comun.
„Vom avea o relaxare pas cu pas. La sfârşitul verii vom avea o reevaluare pentru a stabili măsurile pentru toamnă. Aceste relaxări sunt condiţionate de evoluţia pandemiei, de rata de incidenţă şi de gradul de vaccinare. Dacă vrem mai multă relaxare, trebuie să respectăm măsurile în vigoare şi trebuie să ne vaccinăm. Prima etapă de relaxare va fi chiar acum, pe 15 mai. Din 15 mai se elimină portul măştii în exterior. Rămân excepţiile cu pieţele, târgurile sau staţiile de transport public. Masca va rămâne obligatorie în interior şi în mijloacele de transport.”, a precizat Klaus Iohannis.
Tot din 15 mai vor fi eliminate și restricţiile de circulaţie pe timp de noapte. De asemenea, magazinele vor reveni la programul normal. Tot din acest weekend, activităţile sportive în aer liber, posibile cu 25% din locuri ocupate.
Informații complete despre măsurile de relaxare, în materialul atașat mai jos: