ISU Harghita: Zeci de intervenții au fost gestionate de pompieri în primele două zile ale lunii februarie

0

Articol disponibil în: Magyar Română

În ultimele 48 de ore, pompierii militari harghiteni au acționat pentru gestionarea a 50 de situații de urgență, majoritatea dintre acestea fiind pentru acordarea măsurilor de prim ajutor persoanelor aflate în dificultate. Astfel, 49 de persoane au primit asistență medicală de urgență din partea echipajelor SMURD.

În afara acestor situații, salvatorii harghiteni au acționat pentru stingerea a 3 incendii. Astfel, în cursul dimineții trecute, pompierii militari din cadrul Detașamentului Odorheiu Secuiesc au fost solicitați să intervină pentru limitarea efectelor unui incendiu produs la o casă din municipiul Odorheiu Secuiesc. La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta la un perete al casei, pe o suprafață de circa 2 mp, cu posibilitatea propagării la întreaga locuință. După aproximativ o jumătate de oră, incendiul a fost lichidat, în limitele găsite, fără a fi înregistrate victime. Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs de un cablu, conductor electric defect, neizolat corespunzător sau cu izolația deteriorată. În urma intervenției pompierilor, s-au salvat bunuri materiale în valoare de 23.000 lei, pierderile materiale fiind evaluate la 1.800 lei.

Alte 2 incendii s-au înregistrat marți, 1 februarie. În jurul orei 15:45, pompierii militari din cadrul Detașamentului Gheorgheni, în cooperare cu SVSU Voșlăbeni, au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un camion de transport cereale, în localitatea Izvoru Mureșului.

Forțele de intervenție ajunse în cel mai scurt timp la locul evenimentului au constatat că ieșea fum din zona compartiment motor, incendiul fiind localizat de către conducătorul auto, cu stingătorul din dotare. S-a acționat pentru lichidarea incendiului, care a fost provocat, cel mai probabil, de efectul termic produs de toba de eșapament, în urma defectării pe timpul exploatării. În urma intervenției prompte a pompierilor, s-au salvat bunuri materiale în valoare de 230.000 lei, pierderile materiale fiind evaluate la 5.000 lei.

Marți seara, echipajele de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc și SVSU Corund au fost solicitate să intervină pentru lichidarea flăcărilor izbucnite la o anexă gospodărească (magazie), în localitatea Corund. În momentul sosirii forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la magazia din lemn, pe o suprafață de circa 10 mp, cu pericol de propagare la casa aflată în imediata apropiere. Incendiul a fost lichidat în aproximativ o oră, iar în urma acestuia au ars: magazia, pe o suprafață de circa 10 mp, 2 mc lemne de foc și un motofierăstrău. S-au salvat şi protejat, în urma intervenţiei prompte, bunuri materiale în valoare de 12.000 lei, pierderile materiale fiind evaluate la 7.000 lei.

În continuare, pompierii militari harghiteni rămân mobilizați, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

  • ISU Harghita, COMPARTIMENTUL INFORMAREŞI RELAŢII PUBLICE
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy