Ziua Copilului, marcată într-un mod inedit în Centrul de Plasament Bilbor

0

Articol disponibil în: Română

Copiii de la Centrul de Plasament Bilbor au sărbătorit ziua de 1 iunie într-un mod deosebit,  mulțumită militarilor de la Brigada 61 Vânători de Munte ”General Virgil Bădulescu”, sub îndrumarea lt. col. Lucian Liche, Centrului Local „Prietenii Exploratori” Bălan – Cercetașii României din orașul Bălan.

Activitățile de voluntariat s-au desfășurat pe parcursul a două zile, 31 mai și 1 iunie 2021.

„Dacă la început copiii erau timizi, prin activitățile de cunoaștere au reușit să spargă gheața și să lege prietenii. Copiii au fost împărțiți pe patrule, care și-au găsit și câte un nume: Aventurierii, Lupii nopții, Scooby Doo, Cățelușii, Soldățeii și Campionii. Au urmat jocuri de echilibru și de coordonare organizate de cercetași, apoi instalarea corturilor, cu sprijinul militarilor.”, au precizat reprezentanții DGASPC Harghita

În jurul focului de tabără, copiii au simțit spiritul sărbătorii, iubirii și prieteniei.

„A doua zi, activitățile au continuat de dimineață. După servirea micului dejun copiii, împreună cu cercetașii și militarii au ieșit la înviorare. Au continuat cu jocuri de perspicacitate și îndemânare, au învățat să dezlege misterul nodurilor, urmate de o vânătoare de comori. Miezul zilei a fost marcat printr-o masă fastuoasă, colorată cu baloane, zâmbete și copii fericiți. Militarii s-au îngrijit să nu lipsească nici pizza, gogoșile, înghețata, tortul sau sucurile. După masa de prânz, activitățile de pictură pe față, dansul cu Mickey și Minnie Mouse, Spiderman i-au încântat pe copii și le-au lăsat în suflet amintiri de neuitat.”, au mai menționat reprezentanții DGASPC Harghita.

Mulțumirile DGASPC Harghita se îndreaptă către acești oameni minunați, care și-au dăruit timpul prețios  acestor copii și i-au învățat tainele cercetășiei și ale milităriei.

sursa: DGASPC Harghita

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy