Mii de credincioși în rugăciune la Mănăstirea ocrotită de Maica Domnului

0

Articol disponibil în: Română

Plini de bucurie duhovnicească, marți, 15 august 2017, mii de credincioși s-au întâlnit în rugăciune la Mănăstirea ocrotită de Maica Domnului, din localitatea Izvoru Mureșului, cu Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei și Preasfințitul Ignatie Mureșanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Spaniei și Portugaliei, care într-un sobor sporit de preoți și diaconi au săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Hramului acestei Sfinte Biserici.

         În cadrul Sfintei Slujbe a fost hirotonit întru treapta diaconiei teologul Trofin Dumitru, chemat a sluji Sfântului Altar al Paraclisului Episcopal din localitatea Sfântu Gheorghe.

         În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Ignatie Mureșanul a amintit despre modul minunat în care Maica lui Dumnezeu înfățișează sfințenia și cum aceasta, Maică a Stăpânului Hristos Dumnezeu fiind, a viețuit și a adormit întru deplină smerenie, trăirea ei fiindu-ne fiecăruia dintre noi chip vrednic de urmat spre lucrarea mântuirii noastre.

         De asemenea, la finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Andrei a adresat îndemn de stăruință în rugăciune, în fapte bune și-n trăire autentică creștină a fiecăruia dintre noi, ca următori ai faptelor pline de ascultare a Maicii Preacurate, tot odată mulțumind și binecuvântând lucrarea academică ce se săvârșește în cursul acestor zile în cadrul Universității de Vară din Izvorul Mureșului, precum și pe organizatori și participanți, adresând prețuire tuturor oficialităților locale și centrale prezente.

         Răspunsurile la strană au fost date de corala psaltică Anastasios din Târgu Mureș.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy