S-au votat amendamentele cu privire la politicile europene de tineret

0

Articol disponibil în: Română

Joi, 19 noiembrie a avut loc la Bruxelles ședința Comisiei pentru politică socială, educație, ocuparea forței de muncă, cercetare și cultură (SEDEC) din cadrul Comitetului Regiunilor în cadrul căreia președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba a prezentat proiectul de aviz în ceea ce privește cooperarea europeană în domeniul tineretului care a fost votat cu o majoritate covârșitoare. Au fost votate și amendamente la proiectul de aviz în ceea ce privește punerea în aplicare a cadrului reînnoit pentru cooperare europeană în domeniul tineretului propuse de Borboly Csaba și care vizează printre altele sprijinul acordat tinerilor pentru întemeierea de familii, reducerea gradului de discriminare a tinerilor proveniți din rândul minorităților, respectiv elaborarea unui pachet de bază pentru sprijinirea tinerilor.

Prezentarea proiectului de aviz a fost precedată de o lungă serie de consultări pe care președintele consiliului județean, în calitate de raportor, le-a avut cu reprezentanții tinerilor și persoanele care activează în cadrul organizațiilor de tineret. Rodul acestor consultări a fost introducerea propunerilor formulate de tineri în proiectul de aviz, dar și promovarea intereselor tinerilor din această regiune. În cadrul documentului președintele consiliului județean atrage atenția că tinerii nu au decât acces limitat la posibilități de finanțare a întreprinderilor lor, pentru rezolvarea problemelor legate de locuințe, pentru continuarea studiilor și, de aceea, consideră că este important ca autoritățile locale și regionale să caute soluțiile locale care contribuie la sporirea competitivității regiunii, pe de o parte, și, pe de altă parte, cresc egalitatea de șanse în rândul tinerilor. Și aspectele fenomenului de migrație au fost atinse, iar analizând posibilitățile de parteneriat între regiunile de origine și regiunile-gazdă cu privire la integrare și mai ales la chestiunile legate de returnare și sprijinul în acest sens, este nevoie să se pună la dispoziția autorităților locale și regionale, de urgență, a surse de finanțare accesibile, și pentru îndeplinirea sarcinilor legate de integrarea migranților care sosesc din afara Uniunii Europene.

Borboly Csaba și-a exprimat bucuria vizavi de faptul că proiectul de aviz a primit doar două voturi nefavorabile, astfel că procesul consultațiilor poate fi continuat. A ținut să mulțumească reprezentanții organizațiilor de tineret pentru sprijinul acordat pe perioada consultărilor, dar și colegilor din cadrul consiliului județean. Prin intermediul acestui raport s-a putut face auzită vocea tinerilor din zona aceasta, problemele cu care acestea se confruntă fiind asemănătoare cu cele ale tinerilor din alte regiuni.

Și în ceea ce privește recentele tragedii din Clubul Colectiv și cele de la Paris, președintele a formulat un amendament prin care „își exprimă consternarea că Europa este expusă la un risc de teroare fără precedent și, prin urmare, solicită Comisiei, Consiliului și statelor membre, ca, în acord cu autoritățile locale și regionale, să ia toate măsurile posibile pentru a îmbunătăți securitatea tinerilor, în special în ceea ce privește protecția instituțiilor de învățământ, sporirea securității în locurile frecventate de tineri, formarea tinerilor pentru situații de urgență, de prim ajutor și pentru reducerea riscului de vătămare în caz de acțiuni teroriste, precum și în ce privește reducerea riscurilor de radicalizare politică și religioasă care se propagă, din păcate, și în rândul tinerilor”.

Despre activitatea de raportor a președintelui Consiliului Județean Harghita, puteți afla mai multe, accesând link-ul http://www.borbolycsaba.ro/ro/activitati/comitetul-regiunilor/.

Miercurea-Ciuc, 19 noiembrie 2015

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy