Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

13 Septembrie – Ziua Pompierilor din România

În fiecare an, 13 Septembrie, pentru pompierii români, este zi de sărbătoare. 13 Septembrie reprezintă un moment de mare însemnătate pentru salvatorii de profesie, dată la care, acum 173 de ani, pompierii militari, conduşi de căpitanul Pavel Zăgănescu, au făcut dovada supremului sacrificiu, înfruntând trupele otomane inamice covârşitoare ca număr, mulţi dintre aceştia apărând cu propria lor viaţă idealurile Revoluţiei de la 1848.


 Aniversarea, la 13 septembrie, a Zilei Pompierilor din România, ne readuce în memorie sacrificiul ostaşilor pompieri, care, în anul 1848, au scris cu propriul sânge o pagină de istorie, de devotament şi de iubire de ţară dusă până la jertfa supremă, în inegala confruntare din Dealul Spirii cu armata otomană venită să înăbuşe Revoluţia Română. Pompierii au scris, prin faptele lor de eroism, curaj şi sacrificiu, pagini memorabile în cartea tradiţiilor, ca salvatori ai semenilor, în lupta împotriva dezastrelor, dar desigur, şi ca apărători ai patriei, în momentele cruciale ale făuririi şi dezvoltării României moderne.

Astăzi, 13 septembrie 2021, la sediul inspectoratului, din strada Iancu de Hunedoara, nr. 14, s-a desfăşurat, într-un cadru restrâns, un ceremonial religios și militar, în cadrul căruia cu prilejul Zilei de 13 Septembrie – Ziua Pompierilor din România, au fost înaintați în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim, 3 ofițeri și 4 subofițeri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Oltul” al județului Harghita, care s-au evidenţiat în activitatea profesională, obţinând rezultate deosebite.

Totodată, pentru cinstirea memoriei predecesorilor care au scris cu litere de foc istoria, pompierii militari harghiteni vor depune coroane şi jerbe de flori la monumentele din județ, dedicate salvatorilor căzuţi la datorie de-a lungul timpului şi care au purtat cu cinste blazonul de POMPIER. Astfel, vor avea loc depuneri de coroane şi jerbe de flori la mormântul eroului pompier sg. maj. post mortem Berze Sándor din satul Sîncrai, comuna Dealu, căzut la datorie în anul 1965, într-o misiune de stingere a unui incendiu la un bloc de locuinţe din Bucureşti și la mormântul eroului pompier sg. maj. post mortem Geczö Ernö din localitatea Ciuboteni, căzut la datorie în anul 1967, într-o intervenţie de stingere a unui incendiu la un depozit de carburanţi din Galaţi.

Acum, la zi de sărbătoare, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă « Oltul » al judeţului Harghita îi asigură încă o dată pe cetăţenii harghiteni că vor răspunde ori de câte ori vor fi solicitaţi pentru salvarea vieţii şi a bunurilor, în îndeplinirea generoasei lor meniri, purtând mai departe crezul „Audacia et devotio!”

  • ISU Harghita, COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *