Atenție! Polițiștii harghiteni, cu ochii pe conducătorii auto

0

Articol disponibil în: Magyar Română

În perioada ultimei săptămâni, la nivelul Poliţiei Române şi implicit al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita, au fost organizate acţiuni cu efective mărite, în vederea prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente de circulaţie.

Activităţile specifice domeniului, în care au fost angrenaţi peste 100 de poliţişti cu atribuţii pe linie rutieră, s-au desfăşurat în întregul judeţ şi s-au concentrat îndeosebi în zonele cu trafic auto intens şi în cele cu potenţial ridicat de accidente.

În cadrul acestor acţiuni au fost constatate 21 de infracţiuni, iar pentru abaterile constatate poliţiştii harghiteni au aplicat 523 de sancţiuni contravenţionale.

De asemenea, ca măsuri complementare, a fost dispusă reţinerea a 40 de permise de conducere şi retragerea a 41 de certificate de înmatriculare.

Totodată, activitățile operative polițienești s-au materializat și în controale asupra modului în care sunt respectate măsurile de protecție stabilite prin Legea 55/2020 pe timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate/speciale.

Polițiștii rutieri vor continua să desfășoare asemenea acțiuni și în perioada următoare, sens în care le recomandă tuturor participanţilor la trafic să adopte o conduită preventivă corespunzătoare, să respecte regulile de circulaţie dar și legislația în vigoare, precum şi măsurile de prevenire a răspândirii noului coronavirus.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy