4 simptome pe care nu ar trebui să le ignori
Articol disponibil în: Română
Corpul nostru comunică prin simptome atunci când ceva nu este în regulă, iar ignorarea acestor semnale pe care el ni le oferă poate duce la agravarea afecțiunii sau la întârzierea diagnosticului și tratamentului adecvat, cu consecințe grave pentru sănătatea noastră. În acest articol îți vom vorbi despre câteva dintre simptomele pe care nu ar trebui să le ignori niciodată și a căror cauză ar fi indicat să încerci să o afli cât mai repede.
1. Pierderea inexplicabilă în greutate
Fie că te numeri sau nu printre persoanele care nu s-ar supăra dacă ar scăpa de kilogramele în plus, faptul că pierderea în greutate se produce involuntar, fără a putea fi explicată prin modificări ale alimentației sau exerciții fizice regulate, poate reprezenta un semnal de alarmă.
Există multe afecțiuni printre ale cărei simptome se numără și pierderea inexplicabilă în greutate, printre care și hipertiroidismul, diabetul, depresia, bolile hepatice, cancerul sau diverse tulburări care împiedică absorbția normală a nutrienților. Nici una dintre aceste boli nu trebuie neglijată. Dimpotrivă, este de dorit ca să fie diagnosticate cât mai repede, astfel încât să poată fi tratate eficient și să se ia măsurile necesare pentru prevenirea complicațiilor.
Este esențial deci să consulți un medic când se întâmplă acest lucru, în special dacă ai pierdut mai mult 5% din greutatea ta corporală în ultimele 6 până la 12 luni.[2]
2. Durerea
Durerea de diferite tipuri și cu diverse intensități reprezintă un simptom frecvent întâlnit și asociat cu numeroase afecțiuni, unele mai severe decât altele. De aceea nu este indicat să o ignori.
Durere în piept? Poate fi un semn al unui infarct miocardic, al unei pneumonii ori, pur și simplu, al unei indigestii.[1] Te doare în gât când înghiți? Lista celor mai comune cauze include răceala, gripa, tusea, amigdalita, faringita, otita, traumatismele de la nivelul gâtului ori inflamația ganglionilor limfatici. În cazuri rare, durerile în gât la înghițire pot reprezenta și un simptom al anumitor tipuri de cancer.[3] Ignorarea acestui simptom poate avea deci consecințe nedorite.
Același lucru se mai poate spune, de exemplu, și despre durerea abdominală severă, durerea la urinare, durerea de spate, durerea de picioare și durerile de cap severe.[1]
3. Febra ridicată sau persistentă
Febra este, de obicei, un răspuns al organismului la o infecție sau la o boală, un semn că acesta luptă împotriva unei astfel de afecțiuni. Când persistă mai mult de trei zile, depășește 39 de grade Celsius sau este însoțită de alte simptome grave, cum ar fi dureri de cap severe, dificultăți de respirație, confuzie, dureri severe în gât sau în piept, ar trebui să consultăm imediat un medic.
Febra ridicată sau persistentă poate indica diferite afecțiuni, de la o infecție a tractului urinar până la tuberculoză. De aceea, este esențial să mergem la medic și să aflăm care este cauza acesteia.[2]
4. Dificultățile de respirație
Dificultățile de respirație pot apărea pe fondul exercițiilor fizice intense, al obezității, al unui atac de panică ori al temperaturilor extreme. Reprezintă însă și un simptom asociat cu anumite probleme de sănătate, inclusiv boala pulmonară obstructivă cronică, bronșita, astmul, pneumonia sau embolia pulmonara.
Cere ajutorul unui medic dacă te confrunți cu dificultăți de respirație, în special dacă apar brusc sau sunt foarte severe. Acesta poate efectua un examen fizic și poate solicita teste suplimentare pentru a stabili cauza acestor simptome. Abia după aceea se poate vorbi despre un tratament adecvat.[2]
Este esențial să fim conștienți de semnalele pe care corpul nostru ni le transmite și să nu ignorăm simptome precum cele menționate mai sus. Acestea pot fi semne ale unor afecțiuni serioase și ar trebui să ne motiveze să consultăm cât mai curând cu putință un specialist care ne poate spune dacă ele reprezintă sau nu un motiv de îngrijorare.
Bibliografie:
- „6 Types of Pain You Shouldn’t Ignore”, Everyday Health, 21 Apr. 2022, www.everydayhealth.com/pain-management-pictures/6-types-of-pain-you-shouldnt-ignore.aspx. Accessed 19 July 2023.
- „7 Signs and Symptoms You Shouldn’t Ignore”, Mayo Clinic, 2022, www.mayoclinic.org/healthy-lifestyle/adult-health/in-depth/symptoms-not-to-ignore/art-20045276. Accessed 19 July 2023.
- Nall, Rachel. „Painful Swallowing: Possible Causes and How to Treat It”, Healthline, 20 Apr. 2016, www.healthline.com/health/painful-swallowing. Accessed 19 July 2023.