Consiliul Județean Harghita – o instituție Family Friendly

0

Articol disponibil în: Magyar Română

În data de 15 mai se sărbătorește anual  Ziua Internațională a Familiei, motiv pentru care, Consiliul Județean Harghita a lansat o nouă inițiativă menită a deveni tradiție pentru colectivul instituției – „Zi de lucru în familie la Consiliul Județean Harghita”.

Cu acest prilej au fost organizate o serie de evenimente pentru toate vârstele,  prin care colegii, împreună cu copiii lor, să se poată bucura de o zi în familie la locul de muncă.

Printre evenimentele organizate s-au numărat: teatru de păpuși, sub coordonarea Bibliotecii Județene „Kajoni János”, demonstrație de prim ajutor și salvare montană, prin implicarea Serviciului Salvamont și Salvaspeo al Consiliului Județean Harghita, vizitarea instituției, prin implicarea colegilor, tehnici de cusut organizate de Școala Populară de Artă „Vámszer Géza”, „Safari cu instrumente digitale” – prezentare de instrumente digitale, grație compartimentului de digitalizare al instituției.

Prin acest demers, Consiliul Județean Harghita dorește să sublinieze importanța pe care o acordă familiei și programelor de sprijin ale acesteia.

În 2022, prin sprijinul Consiliului Județean Harghita, a fost reabilitat Centrul de Sănătate de la Sânmartin, care oferă servicii de recuperare neuropsihomotorie pentru copii , valoarea investiției fiind de 5,38 milioane de lei.

În ultimii trei ani, din cota de 6% impozit pe venit, Consiliul Județean Harghita a alocat sume considerabile pentru investiții în beneficiul familiei, astfel: în 2021 au fost alocate 3,5 milioane de lei pentru grădinițe și școli, în 2022, 4,4 milioane de lei și în 2023, 3 milioane de lei. Totodată, pentru dezvoltarea și înfrumusețarea zonelor rezidențiale, au fost alocate peste 6,5 milioane de lei.

Consiliul Județean Harghita, prin Direcția Programe și Proiecte a implementat de-a lungul timpului o serie de programe dedicate familiei, legate de tradițiile culturale,  care au cuprins activități de artizanat, spectacole, teatru de păpuși, concerte, cu scopul de a consolida valorile familiei în comunitate.

Programul „Zâmbet de copil” derulat de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Harghita, instituție subordonată consiliului județean, este un alt demers de succes al Consiliului Județean Harghita, prin care, mai multe grădinițe, centre de zi, secții de pediatrie din spitale, au fost înfrumusețate, pentru a le oferi copiilor un mediu vesel și primitor.

Demersurile instituției nu s-au axat doar pe copii, ci și pe evenimente pentru familii, derulate în colaborare cu instituțiile subordonate: Festivalul de muzică veche, Zilele județului Harghita, Zilele Ținutului Secuiesc, Târguri tradiționale.

  • foto și informații furnizate de Biroul de presă al Consiliului Județean Harghita
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy