Percheziții în Harghita, într-un caz de delapidare, cu prejudiciu de peste 15 milioane de lei

0

Articol disponibil în: Magyar Română

În cadrul acțiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 29 mai 2024, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Harghita, în continuarea cercetărilor întreprinse într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de gestiune frauduloasă, delapidare, înșelăciune, fals în înscrisuri oficiale, uz de fals, constituirea unui grup infracțional organizat, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, au pus în aplicare 17 mandate de percheziție domiciliară.

Perchezițiile au fost desfășurate în județul Harghita (14), respectiv în Odorheiu Secuiesc, Corund, Mugeni, Gheorgheni și Miercurea Ciuc, în județul Mureș (1) și în județul Covasna (2), la sedii ale unei instituții bancare nefinanciare (casă de ajutor reciproc) și sedii ale unor societăți comerciale, dar și domiciliile unor persoane implicate.

În perioada 2019 – 2022, mai mulți reprezentanți ai unei case de ajutor reciproc, folosind diverse modalități de săvârșire, și-ar fi însușit mai multe sume de bani din patrimoniul entității juridice, valoarea totală a prejudiciului fiind de peste 15.800.000 de lei.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, documente financiar contabile, un calculator și memory-stick-uri.

Față de o persoană, de 67 de ani, a fost pus în aplicare un mandat de aducere.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic, al polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale, acțiunile fiind desfășurate în colaborare cu polițiști din județele Covasna și Mureș.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor aspectelor relevante în cauză.

Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

  • informații și foto furnizate de IPJ Harghita
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy