Accident rutier în localitatea Ciceu, cauzat de o femeie care ar fi avut alte preocupări în timpul condusului

0

Articol disponibil în: Magyar Română

 Miercuri, 17 mai 2023, în jurul orei 14:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier al Poliției municipiului Miercurea Ciuc, au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în afara localității Ciceu.

„Din primele cercetări efectuate de echipa operativă, care s-a deplasat la fața locului, s-a constatat faptul că o tânără de 23 de ani, din Siculeni în timp ce conducea un autoturism pe D.E. 578, dinspre Ciceu către Miercurea-Ciuc, ar fi avut alte preocupări în timpul condusului, a pierdut controlul asupra vehiculului și a intrat in coliziune cu un indicator situat pe marginea drumului, după care a pătruns pe sensul opus de mers.
O femeie, de 35 de ani, tot din Siculeni, în timp ce conducea un autoturism pe același sector de drum, din direcția Miercurea-Ciuc spre Ciceu, în încercarea de a evita o coliziune între cele două autoturisme, a părăsit partea carosabilă și a intrat în canalul de colectare a apei pluviale.
Ambele conducătoare auto au suferit vătămări corporale și au fost transportate la spital. În urma evenimentului rutier a suferit vătămari și un minor, de 13 ani, pasager în autoturismul condus de tânăra de 23 de ani, acesta fiind de asemenea, transportat la spital.
De asemenea, femeile au fost testate cu aparatul alcooltest rezultatele fiind zero.” a transmis IPJ Harghita.

Potrivit sursei citate, sunt continuate cercetările, de către polițiști, pentru stabilirea circumstanțelor producerii evenimentului.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy