Accident rutier la ieșire din comuna Sărmaș. O femeie a ajuns la spital

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Luni, 22 aprilie 2024, în jurul orei 12:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Toplița au fost sesizați, prin 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier, în comuna Sărmaș.

Din primele cercetări efectuate de către echipa de cercetare, care s-a deplasat la fața locului, a rezultat faptul că un bărbat de 36 de ani, din județul Mureș în timp ce conducea un autoturism pe D.E.578, dinspre Toplița către Gheorgheni, din cauze și în împrejurări ce urmează a fi stabilite, ar fi pierdut controlul asupra vehiculului, s-a răsucit pe carosabil și a intrat în șanțul de colectare a apei pluviale de pe marginea drumului de pe sensul opus de circulație.

O femeie de 38 de ani, din același județ ca și conducătorul auto, pasageră în autoturism, a suferit vătămări corporale și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul înregistrat fiind zero.”, a precizat IPJ Harghita.

De asemenea, la accident au intervenit două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție nr. 2 Toplița, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD.

Sunt continuate cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul, precum și a cauzelor ce au dus la producerea acestuia.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy