Aproape 3.000 de misiuni şi amenzi de peste 254.000 de lei au fost aplicate de către jandarmi în primul trimestru al acestui an

0

Articol disponibil în: Română

În primele trei luni ale anului 2019, jandarmii au executat pe raza judeţului Harghita aproape 3.000 de misiuni specifice.

Dintre acestea, pe linia ordinii publice au fost executate 139 misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări cultural-artistice, promoţionale, sportive sau de protest, iar 21 de misiuni au fost cele de restabilire sau de aplanare a unor conflicte de mică amploare.

Pe linia menţinerii ordinii publice au fost executate în perioada de referinţă 2759 misiuni. Dintre acestea amintim: 1508 de misiuni executate în sistem integrat de către patrulele mixte atât în mediul urban cât şi în cel rural, 36 misiuni executate în staţiuni montane şi pe traseele turistice adiacente acestora, respectiv 94 misiuni executate în zona instituţiilor de învăţământ.

Tot în primele trei luni ale acestui an au fost executate de către jandarmi pe raza judeţului 58 de misiuni în cooperare cu alte instituţii. În perioada analizată au fost aplicate 210 de sancţiuni, din care 78 avertismente, iar 132 amenzi, în valoare totală de 254.000 lei. Acestea au fost aplicate la următoarele acte normative: Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate la Legea 61/1991 republicată, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice(135 ), Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice(46) și OUG 23/2008 privind pescuitul și acvacultura (13). Ca noutate, putem puncta constatarea unei fapte pe lună la Legea 4/2008, privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive. Faptele săvârșite au vizat în general pescuitul recreativ fără permis, consumul de băuturi alcoolice în locuri publice, săvârșirea în public de fapte menite să indigneze cetățenii prin proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, tăierea, furtul ori însușirea arborilor tăiați cu drept, ori fără drept.

De asemenea au fost întocmite actele de sesizare a unui număr de 22 de infracţiuni, 4 pe timpul misiunilor executate de patrule de jandarmerie, iar 18 pe timpul misiunilor executate în cooperare cu poliţia.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy