Aproape 8.000 de persoane au vizitat Salina Praid în minivacanţa de Rusalii

0

Articol disponibil în: Română

Aproape 8.000 de persoane au vizitat Salina Praid în minivacanța de Rusalii, iar aproape 1.900 de turiști au ales să se relaxeze la ștrandul cu apă sărată al SALROM din localitate.

Potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de directorul Salinei Praid, Sebestyén József, de vineri până luni, 7.877 de turiști au coborât în subteran, în timp ce la ștrand au intrat 1.850 de persoane.

Sebestyén József a mai precizat că de la redeschiderea salinei, acum zece zile, după lucrările de punere în siguranță cauzate de infiltrațiile de la pârâul Corund, salina a fost vizitată de 12.000 de persoane.

Se așteaptă un număr mare de turiști la Salina Praid, mai ales că a început vacanța școlară, lunile iulie și august fiind cele mai aglomerate în fiecare an.

Vizitatorii și pacienții care coboară în subteran pentru tratament au la dispoziție diverse facilități de petrecere a timpului. La 120 de metri adâncime, galeria de vizitare include spații de joacă pentru copii, un parc de aventuri, un cinematograf și locuri de creație pentru cei mici.

Doritorii pot face mișcare în subteran, având la dispoziție mese de ping-pong și ore de gimnastică sub supravegherea unui antrenor, activități benefice pentru pacienți datorită inhalării aerului sărat.

Salina include și o cafenea, un restaurant cu meniul zilei și un magazin de prezentare a produselor SALROM. Tot în subteran, vizitatorii pot găsi o capelă ecumenică și un mic muzeu cu istoricul salinei.

Salina Praid și-a sistat activitatea timp de o lună din cauza infiltrațiilor de apă din pârâul Corund, fiind efectuate lucrări urgente pentru a asigura siguranța turistică și de producție.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy