ATENȚIE! Circulație restricționată în Ungaria
Articol disponibil în:
Română
Autoritățile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea că începând de joi, 31.10.2019, ora 23.00 (ora României) până vineri 01.11.2019, ora 23.00 (ora României), pe teritoriul Ungariei va fi restricționata circulația tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone.
Măsura este luată de autoritățile ungare ca urmare a faptului că în data de 01.11.2019 se celebrează „Ziua Tuturor Sfinților”, fiind declarată zi de sărbătoare națională în Ungaria, nelucrătoare. De asemenea, pentru aceeași categorie de autovehicule, pe teritoriul Ungariei, se mențin şi restricțiile de trafic pentru sfârșitul de săptămână, începând de sâmbătă, 02.11.2019 ora 23.00 (ora României) până duminică 03.11.2019, ora 23.00 (ora României).
În această perioadă șoferii autocamioanelor vor avea obligația să staționeze în parcările special amenajate, până la încheierea restricției de circulație pe drumurile publice.