Bani pentru spitalul județean din Miercurea Ciuc

0

Articol disponibil în: Română

Borboly Csaba solicită sprijinul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice pentru finalizarea investiției de la spitalul județean de urgență din Miercurea Ciuc.

În cursul anului 2012 a fost demarată de către Consiliul Județean Harghita investiția de la Spitalul Județean de Urgență din Miercurea Ciuc și care a avut în vedere reamenajarea etajului 2 și supraetajarea corpului C al clădirii instituției medicale. În vederea continuării lucrărilor sus-menționate, Borboly Csaba președintele Consiliului Județean Harghita a adresat o scrisoare Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice prin care roagă sprijinirea includerii în lista de investiții a ministerului, pe anul bugetar 2018 a investiției sus-menționate.

„Eforturile întreprinse de consiliul județean în vederea asigurării de servicii medicale de calitate sunt susținute și diversificate: angajarea de medici specialiști, crearea de noi departamente și secții la unitatea spitalicească, înființarea unui centru de cercetare, achiziționarea de aparatură medicală, dar și construirea de locuințe pentru medici. Toate acestea se fac în folosul cetățenilor. Însă pe lângă aceste demersuri, sunt vitale și lucrările de extindere a clădirii. Acesta este motivul pentru care solicităm ministerului de resort să sprijinite de mersurile de continuare a lucrărilor, având în vedere faptul că  resursele financiare sunt limitate și extrem de restrânse pentru investițiile deja începute și respectarea termenului de finalizare al acestora”, a afirmat Borboly Csaba. Totodată, se menționează că procedura de achiziției publică în vederea realizării lucrărilor este în curs de desfășurare.

În acest an a avut loc cea de a doua ediție a zilelor spitalului, ocazie cu care s-a putut constata că interesul profesional față de activitatea desfășurată în cadrul instituției este ridicat, organizându-se conferințe științifice și seminarii.Distincția prezidențială recent obținută de spitalul județean și personalul acestuia din partea Președintelui României demonstrează faptul că lucrurile se află pe un făgaș bun, sprijinirea finalizării investițiilor de reamenajare și extindere va contribui decisiv la asigurarea de servicii medicale de calitate cetățenilor din județ și din regiune.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy