Bani europeni pentru asistență socială

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Foto cu caracter ilustrativ/www.zf.ro

Consiliul Județean Harghita împreună cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Harghita au înaintat documentația pentru obținerea de finanțare europeană în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM). Valoarea proiectului înaintat este de 3,5 milioane de lei.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Harghita a întreprins pașii necesari în vederea gestionării crizei sanitare cauzate de pandemie. Fondul de sprijin european dorește să vină în sprijinul și eficacitatea activității desfășurate în perioada pandemiei. Direcția de asistență socială are ca scop facilitarea și asigurarea mediului în care își petrec copiii și tinerii timpul în centrele de zi și cele sociale, respectiv persoanele cu dizabilități, persoanele adulte și vârstnice care au nevoie de sprijin social. De asemenea, se ține cont și de asigurarea condițiilor corespunzătoare pentru personalul care lucrează în aceste centre.

„În această perioadă a pandemiei trebuie să acordăm mai multă atenție siguranței anumitor sectoare. Persoanele care se confruntă cu greutăți sociale nu au dispărut în această perioadă, ci numărul acestora crește împreună cu problemele pe care le întâmpină. Prin accesarea de fonduri europene dorim să venim în sprijinul acestor persoane” – a spus Bíró Barna Botond, vicepreședintele Consiliului Județean Harghita.

„În lunile care au trecut copiii, tinerii, persoanele cu dizabiltăți din centrele familiale și centrele sociale au întâmpinat numeroase dificultăți. Pentru a respecta prevederile impuse casele noastre au devenit centre cu circuit închis, persoanele aflate în îngrijire nu au putut să se întâlnească cu rudele și prietenii lor și nu au avut voie să părăsească instituția. Pedagogii și îngrijitorii au fost supuși aceluiași regim de izolare timp de o lună și s-au mutat în casele și centrele în care își desfășoară activitatea. Țin să le mulțumesc tuturor pentru eforturile pe care le-au depus pentru a trece cu bine de această perioadă. Prin intermediul acestui proiect dorim să asigurăm latura materială a procesului de prevenție împotriva infectării și dorim să echipăm centrele și casele noastre cu echipamente de protecție, soluții de curățenie și dezinfectante” – a afirmat Elekes Zoltán, directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Harghita.

Cererile de finanțare vor fi evaluate în ordinea depunerii și proporțional cu capacitatea fondului de finanțare, banii se vor distribui între proiectele înscrise.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy