Bărbat din Feliceni, prins beat la volan

0

Articol disponibil în: Magyar Română

O persoană de 50 ani, din Feliceni, a fost depistată în timp ce conducea un autovehicul, pe raza municipiului Odorheiu Secuiesc, având o concentrație de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În data de 11.03.2019, ora 14.20, I.G., de 50 ani, din Feliceni, sat Forțeni, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din municipiul Odorheiu-Secuiesc. Conducătorul auto a fost examinat cu aparatul etilotest, constatându-se faptul că prezenta o concentrație de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc, pentru recoltarea de probe biologice.

A fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, urmând ca, după finalizarea cercetărilor, acesta să fie înaintat, spre competentă soluționare, către Parchetul de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc.

  • IPJ Harghita
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy