La Universitatea Sapientia, din Miercurea Ciuc se lucrează, dar cum se lucrează?

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Sursa foto: www.sapientia.ro

La Universitatea Sapientia din Miercurea Ciuc se lucrează din greu la extindere. În esență, nu e un lucru rău. Universitatea oferă și ea o perspectivă pentru tinerii maghiari care vor să urmeze cursurile unei universități în limba maghiară. Ce se întâmplă cu ei după terminarea studiilor e o altă poveste, care are ca punct de plecare necunoașterea limbii române. Practic, tot efortul lor și al părinților lor este anulat de acest lucru. În felul acesta, totul se reduce doar la o mașinărie de produs și tocat banii altora.

Dar nu la asta vrem să facem referire, ci la construcția care are loc acolo.

La o simplă privire aruncată, modul de construire arată profundul dispreț pe care constructorul și primăria îl au față de mica biserică ortodoxă din imediata vecinătate a universității. Imediat cum dai cu ochii de ea (construcția) constați cu stupoare că s-a intrat din greu în imediata vecinătate a zidului bisericii, cu șanțuri adânci, încât ajungi să te întrebi când se va prăbuși biserica.

Poate fi pus sub semnul întrebării și al îndoielii tot ce se întâmplă acolo. Cum au fost date avizele și autorizațiile de construcție, cum a fost organizat șantierul acela?! –  cu atât mai mult cu cât biserica este monument istoric, iar orice intervenție presupune respectarea unor pași legali foarte clari.

Însă, din simpla contemplare a locului îți dai seama că s-a intrat fără mila pe terenul bisericii, fiind tulburat dreptul de proprietate. Fapte, față de care nu am auzit ca vreo instituție a statului să dispună vreo măsură, vreo verificare. Încă o dată, aceste lucruri arată un aspect foarte binecunoscut în oraș, adică disprețul autorităților locale față de ceea ce reprezintă elementul românesc.

Trebuie menționat, că pentru această construcție a fost eliberată autorizație de către primărie, în 2018. Asta, în timp ce o solicitare a preotului ortodox de a ridica în gradina bisericii o mica construcție în care să vândă lumânări și cărți bisericeșți a fost respinsă de aceeași primărie, intransigentă doar cu românii!

De ce nu spune nimeni nimic despre asta? Probabil din cauză că teama funcționează la Miercurea Ciuc? De mai multe ori am atras atenția în ziarul nostru că intoleranța naște intoleranță.

Desigur, ceea ce se întâmplă acolo nu este caracteristic comunității maghiare, per ansamblu. Dar îi definește foarte bine pe liderii ei, care nu pierd ocazia să arate ce simt ei față de plătitorii de taxe de etnie româna din oraș.

Să nu uitam, că modul în care s-a eliberat, în 2014, autorizația de construcție la lucrările de la Universitatea Sapientia, mai precis modul nelegal în care s-a dat aceasta este una din faptele de abuz în serviciu pentru care primarul Raduly Robert este trimis în judecata de DNA. O fapta bine probată.

Deci, nu este exclus ca și ceea ce se întâmplă acum, acolo, să poată reprezenta o urmare în dosarul acela. Rămâne ca instituțiile competente să se implice. Redacția Ziar Harghita, în mod sigur va urmări ce se întâmplă pe mai departe.

O întrebare retorică: oare ar fi fost posibil ca un asemenea șantier să fie deschis în Miercurea Ciuc lângă o biserică maghiară? Cu siguranță, nu. Orice tentativă ar fi fost însoțită de un scandal public pe măsură.

Robert Iosub

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy