Bărbat dispărut din comuna Subcetate. Dacă l-ați văzut, sunaţi la 112!

0

Articol disponibil în: Magyar Română

La data de 18 iunie a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii din cadrul Secției nr.6 Poliție Rurală Toplița au primit un apel telefonic de la un bărbat din comuna Subcetate, semnalând dispariția fratelui său, Cotfas Vasile, în vârstă de 63 de ani, cu același domiciliu.

După efectuarea unor verificări amănunțite, polițiștii au constatat că numitul Cotfas Vasile a fost văzut ultima oară în data de 14 iunie 2023, când i-a spus fratelui său că intenționează să meargă la spital în ziua următoare. Fratele dispărutului a declarat că există posibilitatea ca acesta să fi plecat în Austria, având în vedere că a locuit acolo mai mulți ani.

La momentul plecării, Cotfas Vasile purta o geacă de culoare verde, pantaloni tip blugi de culoare neagră și bocanci de protecție de culoare neagră.

Semnalmentele sale sunt următoarele: înălțime 170 cm, chelie în partea frontală, păr cărunt și ochi căprui.

Polițiștii fac apel către toți cetățenii care dețin informații relevante să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze Nr. Unic 112.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy