Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.
reclamatie

Beția zdravănă l-a condus în șanț și s-a oprit într-un stâlp de beton

Autoturism oprit în şanţ la Vlăhiţa, pe fondul stării de ebrietate a conducătorului auto

La data de 04.11.2018, în jurul orei 03:00, o patrulă de siguranţă publică din cadrul Postului de Poliţie Lueta, aflată în serviciu pe raza orașului Vlăhița, au observat un autovehicul avariat pe marginea carosabilului, cu partea din față intrată într-un stâlp de beton.

La faţa locului poliţiştii au constatat că S.F. de 39 de ani, din oraşul Vlăhița, se afla la volan, încercând să scoată autoturismul din șanţ, iar când i-au solicitat să se legitimeze şi acesta a coborât din autoturism, s-a constatat că emană o puternică halenă, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cel în cauză a fost condus la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar pe numele său au fost întocmite acte premergătoare urmăririi penale, sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului pentru care, la finalizarea cercetărilor, va fi propusă soluţie legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc.

  • Articol documentat cu ajutorul IPJ Harghita



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *