Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Bilanțul misiunilor desfășurate de pompierii harghiteni în ultimele 24 de ore

În cursul zilei de ieri, 6 decembrie a.c., 16 persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD, dintre care 3 victime rănite în urma producerii unor accidente rutiere, pe DN 13B,  localitatea Borzont; DN 12A, localitatea Nicolești și pe DE 578, Izvoru Mureșului.

De asemenea, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină în 2 cazuri, însă, din fericire, nu s-a impus extragerea victimelor din autoturismele implicate în accidente rutiere, ce s-au produs în localitățile Izvoru Mureșului, pe DE 578 km 115+200 m și Ciobotani, județul Mureș, DE 578 km 166+800 m. În ambele cazuri, pompierii au asigurat măsurile specifice, respectiv deconectarea bornelor de la acumulatori și sablare carosabil, în vederea reluării circulației în condiții normale.

În afara acestor situații, peste 30 de pompieri militari și civili din cadrul Gărzilor de Intervenție nr. 2 Toplița și nr. 1 Gheorgheni, respectiv SVSU Sărmaș și Toplița au intervenit, cu 4 autospeciale de stingere, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu violent produs la 2 anexe gospodărești (magazii) și 2 case din municipiul Toplița. Forțele de intervenție sosite la locul evenimentului au constatat că flăcările se manifestau generalizat, cu degajări mari de fum, la ambele anexe și acoperișurile celor 2 case, cu pericol de propagare la alte imobile aflate în apropiere. Incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite, iar în urma acestuia nu au fost înregistrate victime. Au ars: magazia pentru lemne, pe o suprafață de circa 30 mp, un spațiu tehnic, pe o suprafață de circa 10 mp, acoperișul tip șarpantă al casei și mansarda, pe o suprafață de circa 100 mp și aproximativ 2 mp din acoperișul celei de-a doua case.

S-au degradat: planșeul casei, cazanul termic, 1 ATV, 2 drujbe, un aparat de sudură, un compresor, 6 butelii GPL, scule și unelte. Pe timpul intervenției, pompierii au evacuat buteliile ce prezentau risc de explozie. Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs de un cablu electric defect. În urma intervenției pompierilor, s-au salvat bunuri materiale în valoare de 600.000 lei, pierderile materiale fiind evaluate la 250.000 lei.

Totodată, au fost transmise 2 mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, privind prezența unor urși, în Miercurea Ciuc și Praid.

De asemenea, având în vedere faptul că Administrația Națională de Meteorologie a transmis o atenționare meteorologică de tip COD GALBEN, valabilă până mâine, ora 18:00, în care sunt prognozate ninsori însemnate cantitativ și intensificări ale vântului, recomandăm cetățenilor să se informeze permanent asupra condițiilor meteorologice şi evoluției acestora.

RECOMANDĂRI:

 Evitați pornirea la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică.

 Dacă deplasarea este absolut necesară, să vă informați, în prealabil, dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate.

 Înainte de plecare, asigurați-vă că sistemul de încălzire funcţionează eficient, rezervorul de combustibil este plin, iar autovehiculul este echipat corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip).

 Urmăriți la posturile radio/tv buletinele meteorologice şi recomandările autorităţilor.

Informații despre modul de comportare în caz de situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență FII PREGĂTIT, la următorul link: https://fiipregatit.ro/.

  • ISU Harghita, COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.