Biserica Mănăstirii Făgețel s-a înveșmântat în veșnicie, fiind sfințită de opt Ierarhi

0

Articol disponibil în: Română

Valea râului Trotuș a răsunat în dimineața zilei de 29 august 2017 în cântec de bucurie duhovnicească, deoarece Biserica Mănăstirii Făgețel s-a înveșmântat în veșnicie, fiind sfințită de 8 Ierarhi, membrii ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Bulgare.

La invitația Preasfințitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei de a fi alături de poporul binecredincios și clerul Eparhiei, au fost prezenți Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, , Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmicului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, precum și o delegație de clerici din Mitropolia Vidinului, Bulgaria, condusă de Preasfințitul Părinte Polycarp de Belogradchik, Episcop-Vicar al Mitropoliei Vidinului.

Soborul slujitorilor, încă din zorii zilei a participat alături de credincioșii veniți spre a gusta din marea binecuvântare a acestui moment, la săvârșirea Slujbei Târnosirii noului locaș de cult, pentru ca mai apoi, să sporească urcușul duhovnic prin participarea la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Altarul de vară al ansamblului monastic.

După săvârșirea Târnosirii noii Biserici cu hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, în prezența unei mari mulțimi de credincioși veniți din toate colțurile țării, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu a rostit un bogat cuvânt de învățătură despre însemnătatea Sfințirii Bisericii.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, care a amintit despre importanța Praznicului de astăzi, precum și despre istoria locului unde se află ridicată frumoasa podoabă bisericească a acestei zone binecuvântate de Dumnezeu.

La finalul Sfintei Liturghii, prin Binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Preacuviosul Părinte Stareț Ghelasie Mureșan, Exarh al Mănăstirilor din Eparhie, a fost hirotesit Arhimandrit, cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, de către Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, ocazie cu care a fost distins și cu ordinul bisericesc Crucea Șaguniană pentru clerici a Mitropoliei Ardealului.

A urmat cuvântul de mulțumire al Ierarhului locului, Preasfințitul Părinte Andrei, care a mulțumit Ierarhilor prezenți la acest eveniment de mare importanță istorică și duhovnicească, care va rămâne înscris pentru veșnicie în sufletele celor prezenți, Oficialităților locale și centrale, Clericilor, și nu în ultimul rând, bunilor credincioși, ctitori ai acestui sfânt locaș de închinare.

Răspunsurile la strană au fost oferite de Grupul Psaltic Anastasios din Târgu Mureș.

Tot astăzi cu binecuvântarea Episcopiei Covasnei și Harghitei, a avut loc finalizarea proiectului „Portul popular, identitate culturală”, Ediția a II-a, desfășurat de Asociația Social Educativă Andrei Șaguna în parteneriat și cofinanțare de la Consiliul Județean Harghita, prin care s-au achiziționat costume populare pentru tinerii care frecventează Centrul Cultural Miron Cristea, prezenți astăzi la Hramul Sfintei Mănăstiri.

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy