Începe evaluarea populaţiei de capre negre în Parcul Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Administraţia Parcului Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş va efectua, în luna mai, evaluarea populaţiei de capre negre, care este una stabilă, chiar în uşoară creştere, cu condiţii propice de supravieţuire a speciei.

Noi, administraţia parcului, în fiecare an, de două ori, o dată în luna noiembrie şi a doua oară în luna mai, facem o evaluare a populaţiei de capre negre din Parcul Naţional. Această activitate o facem împreună cu voluntari şi personalul asociaţiilor cinegetice care sunt în vecinătatea parcului, dar menţionez că în Parcul Naţional vânătoarea este interzisă. Parcul Naţional Cheile Bicazului- Hăşmaş este într-o situaţie puţin aparte, deoarece caprele negre care trăiesc în Parcul Naţional, cam 99% din populaţie rămâne aici, având în vedere că nu prea au rută de comunicare cu alte zone unde mai trăiesc capre negre. Drept urmare, avem o populaţie stabilă, asta înseamnă că nu prea se modifică, e chiar puţin în creştere de când există Parcul naţional, având în vedere că nu mai este permisă vânătoarea”, a declarat marţi, pentru AGERPRES directorul Administraţiei Parcului Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş, Hegyi Barna.

Evaluarea populaţiei se face atât pe baza observaţiilor şi a monitorizărilor zilnice pe care rangerii parcului le fac de-a lungului anului, cât şi pe baza imaginilor transmise de camerele video montate în parc, cu precădere în locurile unde caprele negre primesc sare de la administraţia parcului, precum şi pe baza estimării organizate, care se face în mai multe zone, simultan.

Acesta a punctat faptul că evaluarea este făcută în luna mai şi pentru că atunci pot fi observaţi iezii de capră neagră, care învaţă, în acea perioadă, să se deplaseze pe stâncile abrupte.

Evaluarea numărului de capre negre este foarte importantă, pentru că aşa se poate vedea dacă populaţia are vreo problemă, dacă este în creştere sau în descreştere şi dacă exemplarele sunt sănătoase

„Din datele pe care le obţinem putem vedea dacă populaţia are ceva problemă, dacă este sănătoasă, dacă creşte sau descreşte. Dacă descreşte, încercăm să aflăm cauzele, care e motivul acestei scăderi a populaţiei, deci, asta înseamnă monitorizare. Şi fiecare specie care e protejată sau este importantă, indiferent dacă e plantă sau animal, este monitorizată şi are un protocol de monitorizare. Protocolul de monitorizare la capre este acesta: observaţii zilnice sau săptămânale dar şi o o estimare, o ‘numărare’ a populaţiei, o dată toamna, când este perioada de reproducere şi se adună în ciopoare mari, în grupuri mari şi atunci se pot observa mai uşor şi o data în luna mai, când se pot număra şi iezii”, a mai spus Hegyi Barna.

Acesta a adăugat că şi turiştii pot vedea capre negre, atât de la drumul naţional, în Lacu Roşu, „dacă ştiu unde să se uite”, cât şi în timpul unei drumeţii matinale în masivul Hăşmaşul Mare.

Potrivit lui Hegyi Barna, populaţia actuală de capre negre are ca strămoşi nouă exemplare care au fost aduse în anii ’70 din munţii Rodnei, după ce aceste animale ar fi dispărut din zonă, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy