Borboly Csaba, sfaturi pentru politicienii maghiari în 2020: să strângă rândurile pentru că inamicul atacă din exterior (adică românii)

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Foto: Borboly Csaba/Facebook

Borboly Csaba, printr-o postare pe blogul său personal făcută la finalul anului 2019, și-a exprimat în limba maternă o serie de lămuriri și îndemnuri menite a ghida politicienii maghiari în anul 2020. Acesta a încercat să liniștească spiritele în rândul politicienilor maghiari nemulțumiți de suma de bani distribuită municipalităților de Consiliul Județean. Potrivit președintelui, CJ Harghita, administrațiile locale din județ nu trebuie să creadă în ”legendele urbane”, chiar dacă o vorbă românească spune că fără foc, nu iese fum. Distinsul politician, cu funcție în statul român, atrage atenția colegilor săi de partid că trebuie să fie în alertă și să strângă rândurile pentru că românii, considerați inamici din exterior, atacă!! (mâzgălesc plăcuțe rutiere)…

”Cu puțin timp înainte de sărbători, a început o șoaptă de propagandă despre banii distribuiți municipalităților: „S-ar fi putut mai mult, dar din cauza Consiliului Județean ați luat mai puțin …” Drept urmare, unii aleși locali au fost nemulțumiți de cei 7,5%, subestimând suma primită, deși nu numai în județul Harghita, ci în toată țara, agenția de finanțe nu a împărțit suma estimată la începutul anului, ci valoarea impozitului pe venit primit într-un an – deci suma estimată în județ a fost de 79,74 % din totalul estimat. (vezi scrisoarea de notificare a agenției: https://drive.google.com/file/d/1QuDQUN80SbSdAtLiWJAy-W_1a7Q4IWse/view)

Deci, împărțirea de acest fel s-a făcut din motive care trec de CJ Harghita. Unii însă au răspuns provocărilor. Au crezut legenda urbană (în acest caz mai precis legenda provincială), și din păcate tot mai mulți cred în astfel de zvonuri, ca de exemplu în cele legate de suprapopulația urșilor. Desigur, de aceea există legende, ca mulți să creadă ele.

Realitatea este că oamenii, inclusiv în Ciuc, și-au exprimat în mod repetat dorința ca politicienii să nu se certe între ei, ci să lucreze și să îndeplinească sarcina încredințată de electorat. În conformitate cu voința electoratului, au existat o serie de decizii ale consiliului de administrație care confirmă acest lucru, afirmând că cei implicați în controversă ar trebui să își recunoască greșeala și asemenea GPS-ului să treacă la faza de: reproiectare.

Trebuie să începem anul 2020 și mai coerent, întrucât ne confruntăm cu două alegeri importante care vor fi decisive pe termen lung, deoarece nu vor mai exista alegeri în România până în 2024. Astfel, pentru o perioadă mai lungă, se va decide proporția puterii, inclusiv reprezentarea maghiarilor. Prin urmare, sugerez tuturor să-și facă treaba și să nu sape groapă unul altuia.
Deci, legendele urbane trebuie tratate cu precauție. Acestea pot fi distribuite rău intenționat în scopul defăimării. Agitarea spiritelor nu ar trebui să fie exagerată.

Urmează o perioadă în care acestea se vor înmulți, deci trebuie să fim în alertă și să ascultăm bunul nostru simț. Inamicul atacă din exterior (vezi plăcuțele de localitate măzgălite), deci trebuie să ne strângem rândurile. Cei cărora le place să pescuiască în ape tulburi abia așteaptă să ne certăm. Dezbină și stăpânește, spune zicala veche. Noi nu putem permite așa ceva. De aceea trebuie ca unii să facă reproiectarea menționată anterior. Trebuie să muncim! Echipa mea și cu mine facem acest lucru, atât la consiliul județean, cât și la organizația UDMR Ciuc. Hai, Ținutul Secuiesc, hai județul Harghita, hai, Ciuc!”

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy