Continuă programul de investigare a sănătății populației din județ

0

Articol disponibil în: Magyar Română

S-a prelungit convenția de colaborare dintre Consiliul Județean Harghita și cel al județului Bács-Kiskun

În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean Harghita care a avut loc marți, 10 mai la Vărșag, s-au sărbătorit 10 ani de activitate în cadrul programului de investigare a stării de sănătate a populației din județ. În baza relațiilor de înfrățire a județelor Harghita și Bács-Kiskun, medicii de la spitalul din localitatea Kecskemét au efectuat controale medicale în zece ocazii, momentan derulând acest program în localitatea Vărșag. Medicii specialiști au avut un rol semnificativ în îndrumarea pacienților către consulturi de specialitate, dat fiind faptul că în numeroase localități oamenii se află la mari distanțe de centrele medicale. Totodată, aceștia au depistat afecțiuni care pot fi tratate din timp.

În cadrul ședinței, președinții celor două instituții au semnat declarația de intenție cu privire la prelungirea acordului de colaborare cu încă zece ani, și astfel și al celui de investigare a stării de sănătate a populației.

Rideg László, președintele Adunării generale a județului Bács-Kiskun a spus că pentru prima oară s-a aflat la Vărșag cu ocazia vizitei echipei de medici, iar de atunci mulți medici și-au construit aici casă și mulți locuitori de la Kecskemét au vizitat aceste meleaguri. Mai multe localități din județul Bács-Kiskun sunt înfrățite cu localități din Harghita, mulți dintre locuitorii județului au case în județul nostru.

„Acestea reprezintă foarte mult pentru noi, iar această colaborare trebuie continuată”, a afirmat președintele adunării din județul Bács-Kiskun, care la finalul discursului său i-a înmânat o diplomă lui Borboly Csaba.

Svébis Mihály, directorul general al Spitalului Județean Bács-Kiskun a vorbit despre faptul că se dorește punerea în funcțiune a unui nou camion pentru analize medicale, dotat cu aparatură performantă. Mócza György, conducătorul Spitalului Szent Kereszt din Kalocsa a menționat faptul că în decursul celor zece ani, medicii au participat la acest program cu dăruire și drag.

Borboly Csaba în discursul său a vorbit despre beneficiile aduse de legăturile cu localitățile și județele înfrățite.

„Prin relațiile de colaborare, în numeroase locații s-a oferit posibilitatea planurilor și acțiunilor comune desfășurate spre binele comunităților. Aceste relații de înfrățire au dăinuit până în zilele noastre acolo unde s-a încercat stabilirea de activități de colaborare, așa cum s-a întâmplat și în cazul colaborării cu județul Bács-Kiskun. Un beneficiu foarte important al acestei relații o are și vizita anuală în județul Harghita a echipei de medici de la spitalul din orașul Kecsemét”, a spus președintele consiliului județean.

După semnarea declarației de intenție, Borboly Csaba le-a dăruit câte o plachetă comemorativă lui Rideg László, Svébis Mihály, Mócza György, și acelor colegi care s-au implicat în realizarea acestui program: Tar Gyöngyi, de la direcția de sănătate publică județeană, respectiv Birta Mária, directoarea Școlii postliceale Louis Pasteur din Miercurea-Ciuc.

La începutul ședinței, Borboly Csaba și preotul romano-catolic Jánosi Gellért au semnat contractul de finanțare pe care parohia din localitatea Vărșag l-a câștigat în urma concursului de proiecte organizat de consiliul județean, și care face referire la sprijinirea lucrărilor de renovare a casei parohiale și a orgii de biserica din localitate.

Cei prezenți la eveniment au putut urmări programul grupului de dans popular din localitate, iar mai apoi spectacolul Ansamblului Național Secuiesc Harghita.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy