Cupa Sepsi la Orientare. Clubul sportiv VSK Csíkszereda Miercurea Ciuc, a făcut parte dintre organizatori

0

Articol disponibil în: Română

Etapa de debut a noului format competițional a sprintului urban desfășurat în după amiaza zilei de sâmbătă 6 aprilie 2019 a adus forfotă în centrul municipiului Sfântu Gheorghe. Zona pietonală din fața Teatrului municipal „TamásiÁron” a fost deopotrivă gazda unui târg de meșteșuguri și produse alimentare tradiționale secuiești și locul de finiș a competiției de sprint urban. Astfel, după mai bine de un deceniu de absență, Sfântu Gheorghe a fost repus pe harta orientării din România.

Startul s-a dat din curtea Liceului „Plugor Sándor”, concurenții „vizitând” în fugă arealul delimitatde străzile Váradi József, Porumbeilor, Grădinarilor, Victor Babeș și Gábor Áron. Zona parcului în care erau montate 18 posturi de control semăna mai degrabă cu un mușuroi imens, în care orientariști experimentați, cu sute de concursuri absolvite, căutau drumul cel mai rapid, concomitent cu cei aflați la prima experiență de acest gen. Uneori încurajați alteori priviți cu admirație, dar susținuți în continuu de localnici toți cei prezenți au avut parte de o experiență inedită, oferit pe de o parte de locație în sine, ideal pentru o competiție de sprint urban cu harta și busola, dar și de formatul novator experimentat de Federația Română de Orientare începând cu sezonul competițional în curs. Dintre elementele de noutate amintim: ordinea de start a fost întocmit pe baza clasamentului de la ediția precedentă a probei de sprint a Campionatelor Naționale, primii plecând campionii naționali la zi, atingerea posturilor de control s-a făcut pentru prima dată la un concurs național de orientare clasic utilizând sistemul „fără atingere” (touch free), s-au trasat doar patru trasee, juniorii și junioarele alergând pe trasee identice cu sportivii de elită.

Deși noua generație, mai ales în competiția feminină, a fost aproape de a produce surpriza, cei mai buni și de această dată s-au dovedit campionii en-titre Ionuț Alin Zincă (Unirea Alba Iulia) și Anghel Andra Cecilia (Universitatea Craiova). Podiumul a fost completat la masculin de Roman Ciobanu și Barkász Dániel, ambii de la Universitate Craiova, respectiv Divin Judit (Ady Líceum Oradea) și Virág Tímea (TranSilva Cluj), sportiva din Oradea fiind cea mai bună în clasamentul junioarelor. La juniori cel mai rapid a fost Cătălin Vădean (Știința Electrosistem Baia Mare), sportiv clasat pe un meritoriu loc cinci la general. Dintre cei trecuți de 35 de ani cei mai bine s-au descurcat Cindy Callewaert (Belgia, locul 6 la general), respectiv Dan Gârbăoan (CS Babarunca Săcele, locul 18 la general). Pe cele două trasee de elită au luat startul 46 de sportivi și 32 de sportive.

Pe celelalte două trasee rezervate copiilor sub 14 ani și veteranilor de peste 45, primii au fost Albert Mátyás (M14, TranSilvaCluj), Iacob Ioan (M14, CS Babarunca Săcele) și Tőkés Árpád (M55, TranSilvaCluj) la masculin, respectiv Sabău Tania Lorena,  Manu Andreea (ambele de la Știința Electrosistem Baia Mare) și Ráduly Réka (VSK Csíkszereda), toate trei de la categoria sub 14 ani, la feminin. La celelalte categorii au terminat pe poziția de lideri următorii: Divin Gheorghe (M45, Ady Líceum Oradea, locul 5 la general), Pop Lucia (W45, Știința Electrosistem BaiaMare, locul 4 la general), Maiorescu Niculina (W55, Mentor Silva București, locul 10 la general), Pál Erzsébet (W65, Gál Lajos Futókör Sfântu Gheorghe, locul 25 la general) și Maiorescu Gabriel (M65, Mentor Silva București, locul 27 la general). Pe cele două trasee de copii și veterani au concurat 48 de sportivi, respectiv 30 de sportivei.

 

Ionuț Zincă – rezultat deosebit la 10.000 de metri

 

La probele de 5000, respectiv de 10.000 de metri din ziua a doua a Cupei Sepsi s-au aliniat la start peste 120 de sportivi, un număr impresionant pentru o competiție de atletism de fond. Interesul deosebit a determinat organizatorii să modifice programul inițial și să împartă concurenții de la proba de 5.000 de metrii în două serii.

La prima dintre ele cel mai rapid s-a dovedit a fi Albert Mátyás (M14, TranSilva Cluj), urmat de Catană Marius (M14, Știința Electrosistem Baia Mare) și Iacob Ioan (M14, SC Babarunca Săcele). La celelalte categorii de vârstă cei mai buni au fost: Divin Gheorghe (M45, Ady Liceum Oradea), Tőkés Árpád (M55, TranSilva), respectiv KocsisKinga (Fitness Tribe Sfântu Gheorghe), Pop Lucia (W45, Știința Electrosistem), Szabó Irénke (W55) și Pál Erzsébet (W65), ambele de la Gál Lajos Futókör din Sfântu Gheorghe.

Seria a doua a avut la start competitoare între 12 și 35 de ani, fiind câștigată de Cindy Callewaert (20:55) din Belgia, cu reședința la Brașov, urmată de Veronica Minoiu (Universitatea Craiova) și Bogya Yana (TranSilva). Cei mai buni timpi pe categorii de vârstă le-au realizat: Divin Judit (W18, Ady Liceum), Roman Alexandra (W16), respectiv Sabou Codruța Ioana (W14), ambele de la Știința Electrosistem.

Adevărata senzație a zilei a fost cursa de 10.000 de metri, în care favoritul Ionuț Zincă, la numai o săptămână de la absolvirea unui ultramaraton de 50 de kilometri a impresionat atât asistența, cât și partenerii de competiție încheind cursa cu timpul de 33:19, identic cu cea de a noua performanță națională pe această dinstanță pe anul 2018, conform paginii de internet a Federației Române de Atletism.

După start lider s-a instalat Roman Ciobanu de la Universitatea Craiova, talonat îndeaproape de colegul de club Alexandru Blejdea. După doi kilometrii trena a fost dusă de trioul Ciobanu, Zincă și Minoiu (Universitatea Craiova), aceștia fiind urmați de trei alergători solitari în ordinea Blejdea, Bogya (Unirea Alba Iulia), Szőcs (Orienter Târgu Mureș) și de un grup de alți șase concurenți: Szép, Suciu (ambii de la VSK Csíkszereda), Barkász (Universitatea Craiova), Sebestyén, Mate (ambii de la Știința Electrosistem) și Gârboan (CS Babarunca). La patru kilometri Zincă, rulând într-un tempo constant de 1:20 pe tur de pistă, avea un avans de 30 de metri în fața cuplului Cioban-Minoiu, aceștia fiind urmați la distanță mare de Bogya, apoi de Blejdea. Avansul liderului a crescut pe fiecare nou tur de stadion, la șase kilometri avea un for de 100 de metri față de Minoiu și de 200 de metri față de Ciobanu, Bogya fiind depășit cu un tur, iar după opt kilometri Zincă l-a ajuns din urmă și pe Ciobanu. În acest moment cei prezenți au fost preocupați de timpul câștigător, după 25 de ture de stadion, la trecerea liniei de sosire cronometrul marcând 33 de minute și 19 secunde. Pe doi s-a clasat Emilian George Minoiu (33:56), singurul sportiv dintre cei 40 de competitori aliniați la start care nu a fost ajuns din urmă de învingător. Ordinea în continuare a fost Ciobanu (35:18), Bogya (35:42), Blejdea (37:12). Cei mai buni pe categorii de vârstă au fost: Vígh Lóránd (M18, TranSilva Cluj), respectiv Sebestyén István (M35, Știința Electrosistem Baia Mare).

 

Cupa Sepsi – clasament final

 

Potrivit clasamentului Cupei Sepsi, întocmit prin cumularea timpilor obținuți de sportivi în cele două zile de concurs învingătorii pe categoriile de vârstă au fost, după cum urmează:

La feminin: Ráduly Réka (W14, VSK Csíkszereda), Divin Judit (W18, Ady Líceum Oradea), Virág Tímea (W21, TranSilva Cluj), Pop Lucia (W45, Știința Electrosistem Baia Mare), Szabó Irénke (W55) și Pál Erzsébet (W65), ambele de la Gál Lajos Futókör din Sfântu Gheorghe.

La masculin: Albert Mátyás (M14, TranSilva Cluj), Vădean Cătălin (M16, Știința Electrosistem Baia Mare), Vígh Lóránd (M18, TranSilva Cluj), Zincă Ionuț Alin (M21, Unirea Alba Iulia), Sebestyén István (M35, Știința Electrosistem Baia Mare), Divin Gheorghe (M45, Ady Líceum Oradea) și Tőkés Árpád (M55, TranSilva Cluj).

La Cupa Sepsi au participat un număr de 172 de sportivi de la 21 cluburi din Alba, Bihor, Brașov, Cluj, Covasna, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova și București.

 

Mulțumiri partenerilor

 

Organizatorii, Federația Română de Orientare și clubul sportiv VSK Csíkszereda Miercurea Ciuc aduc mulțumiri și pe această cale Primăriei și Consiliului municipal Sfântu Gheorghe și Consiliului Județean Covasna, care s-au dovedit parteneri de nădejde, personal domnului primar Antal Árpád, domnului președinte Tamás Sándor și city managerului Czimbalmas Csaba, alături de efectivele Poliției Române, Poliției Locale Sfântu Gheorghe, Jandarmeriei Române, Seviciului Județean de Salvare Covasna, conducerii Inspectoratului Școlar Județean Covasna, conducerii următoarelor unități de învățământ preuniversitar: Liceul „Plugor Șándor”, Liceul „Kós Károly, CSS Sfântu Gheorghe, precum și domnului Kovács István, proprietarului Hotelului Park. Mulțumiri speciale și pentru Haineken România SA pentru produsele oferite participanților.Desigur și toți participanții merită respectul și aplauzele noastre. Le transmitem tuturor un: köszönöm szépen.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy