Miercurea-Ciuc: De la 1 februarie, accesul auto în zona pietonală se va face cu autorizație

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Conform Hotărârii Consiliului Local nr. 302/2021 în zona pietonală (compusă din strada Petőfi Sándor de la intersecţia cu strada Leliceni până la intersecţia cu strada Gál Sándor, şi strada Pantei), începând  de la 1 februarie, pot avea acces doar conducătorii auto care deţin o autorizaţie emisă de Primăria Miercurea-Ciuc. Autovehiculele nu trebuie să depăşescă masa maximă autorizată de 3,5 tone. Zona pietonală este accesibilă cu maşina doar din direcţia străzii Pantei, prin bariera instalată aici.

Cine poate solicita autorizaţie de acces?

• Persoanele fizice şi juridice care au domiciliul/sediul sau punctul de lucru înregistrat în zonă (str. Petőfi Sándor şi strada Pantei)

• Sunt proprietarii vehiculului, sau deţin un contract leasing în calitate de utilizator al vehiculului pentru care solicită autorizaţie de acces, şi vehiculul este înmatriculat/înregistrat la o adresă din zona pietonală.

Ce documente sunt necesare pentru a solicita o autorizaţie?

• cerere privind obţinerea autorizaţiei de acces;

• copie CI/BI solicitant;

• declaraţie pe propria răspundere;

• certificat constatator ONRC pentru societăţi comerciale;

• copie carte de identitate/certificat de înregistrare autovehicul;

• copie contract de leasing, dacă este cazul;

• dovada achitării impozitului pentru autovehicul.

Documentele necesare pentru eliberarea autorizaţiei de acces pot fi depuse în mod continuu începând cu data de 17 ianuarie 2022 la sediul Primăriei Miercurea-Ciuc, biroul 44, zilnic între orele 8.00–13.00 şi 14.00–16.00 sau prin e-mail la adresa [email protected]. Mai multe informaţii la nr. de telefon: 0748 037 833.

Important de ştiut:

• Vehiculele pot circula în zona pietonală cu viteza maximă de 5 km/oră, respectiv nu pot să stânjenească ori să împiedice circulaţia pietonilor.

• Aprovizionarea unităţilor comerciale cu autovehicule care nu deţin autorizaţie de acces se poate realiza în zilele lucrătoare, între orele 6.00–9.00, timp în care bariera din str. Pantei va fi deschisă. Autovehiculele care aprovizionează spaţiile comerciale cu sediul/punct de lucru în zonă trebuie să deţină documente justificative cu destinaţia mărfurilor (factura, aviz însoţire marfă).

• Oprirea vehiculelor destinate transportului de mărfuri se va face strict pe perioada manipulării (încărcare – descărcare) mărfurilor. Altfel oprirea autovehiculelor pe domeniul public din zona pietonală este interzisă!

• Persoanele care au autorizaţie de acces, vor parca maşinile în curţile imobilelor pe care le deţin.

• Nerespectarea reglementărilor de mai sus atrage după sine amendă de la 250 până la 1.000 lei.

 

informații furnizate de Primăria municipiului Miercurea-Ciuc

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy