De la 1 ianuarie, taxe și impozite mai mari pentru patroni și angajați

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Florin Cîțu, premier și președinte PNL, a anunțat după ce s-a văzut ales la șefia liberalilor că de la 1 ianuarie va crește salariul minim pe economie.

Ce înseamnă, de fapt, această creștere? Înseamnă că statul nu dă nimic, ci doar va încasa impozitele și taxele aferente noului salariu mai mare atât de la angajator, cât și de la angajat. Această măsură va lovi doar în firmele mici care au angajați cu salarii modeste și care vor trebui să mai dea câteva zeci de lei în plus la angajat, dar și taxe și impozite în cuantum de 40% din diferența cu care se mărește salariul.

Uite așa în plină pandemie, în plină criză economică, în plină creștere a prețurilor, PNL anunță patronii că vor trebui să dea mai mulți bani la taxe și impozite, căci cele câteva zeci de lei pe care le va lua în plus un angajat vor fi tot din munca lui și din veniturile firmei, nu vreun ajutor de la guvern.

Așadar, guvernul PNL, în loc să se comporte ca un guvern liberal într-o țară cu economia subdezvoltată și să reducă impozitarea foarte mare pe salarii ca patronii să poată să dea mai mulți bani angajaților, mărește din pix un salariu minim ca angajatul și angajatorul să dea mai mulți bani sub formă de taxe și impozite la stat.

În loc să taie milioanele de euro de la pensiile speciale, în loc să impoziteze ca pe patronii români și pe cei de la multinaționale, în loc să scadă impozitele cu cât salariul este mai mare, în loc să impoziteze atâtea chestii care sunt scutite de la impozite în România, guvernul PNL se gândește să mai ia ceva bani din munca celor din mediul privat.

Iosub Robert

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy