Decizii importante luate de către consiliul local al municipiului Miercurea Ciuc

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Consiliul local al Municipiului Miercurea Ciuc în cadrul ședinței extraordinare de luni, 8 august, a adoptat planul de măsuri privind așezările informale de pe teritoriul orașului, printre ele enumerându-se și teritoriile ocupate de grupurile de romi. În alte ordine de idei, printre hotărârile adoptate se regăsesc schimbarea destinației pentru un imobil și modificarea unor hotărâri anterioare.

sursa foto: Primăria municipiului Miercurea Ciuc

Adoptarea unei hotărâri cu privire la aprobarea fișei de date și a planului de măsuri privind așezările informale de pe teritoriul municipiului din strada Șumuleu 33, respectiv strada Primăverii (Primăverii I, II) a fost motivată prin necesitatea implementării noilor previziuni legale vizavi de cazuistica așezămintelor informale și a inițierii unui proces de lungă durată care implică o multitudine de aspecte legate de emanciparea socio-medicală, ocupațională, locativă și financiară a exclavelor menționate.

De asemenea, a fost aprobată și schimbarea destinației imobilului situat pe str. Zorilor nr. 34 . În imobilul menționat inițial a fost planificată înființarea unui centru de criză. Conceptul însă nu s-a putut materializa în formă gândită de primărie, astfel soluția pentru exploatarea acestuia poate fi concesionarea. O posibilă destinație a imobilului ar putea fi funcționarea ca punct de lucru pentru firma de salubrizare a municipiului, în care ar funcționa un centru de colectare pentru deșeuri reciclabile și un depozit pentru stocarea temporară a materialelor antiderapante.

De asemenea, consilierii au trebuit să modifice două hotărâri aprobate anterior. Au trebuit să actualizeze costurile de construcție pentru amenajarea unui depou cu spații necesare pentru autobuzele pe gaz comprimat, care vor deservi transportul public local, respectiv a atelierelor de reparaţii şi a unei staţii de alimentare, toate obiectivele fiind parte integrantă în cadrul aceluiași proiect. Procedura de achiziție publică pentru această investiție, care face parte din Planul de mobilitate urbană durabilă s-a finalizat fără succes: nu s-a depus nicio ofertă, motivația fiind costurile lucrărilor prevăzute în documentația de atribuire, care s-au majorat considerabil în ultimele luni.

Tot în cadrul ședinței extraordinare s-a actualizat documentația pentru avizarea lucrărilor privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public. Documentația a fost întocmită anul trecut cu scopul depunerii unui proiect la Fondul de Mediu. La fel ca și în cazul lucrărilor menționate anterior, bugetul acestui proiect a trebuit să fie majorat din cauza modificărilor prețurilor la energie și materii prime.
Pentru realizarea acestui proiect, se intenționează depunerea cererii pentru grantul maxim de 5 milioane de lei, la care municipalitatea va adăuga încă 2,8 milioane de lei din bugetul propriu. Prin acest proiect se vor efectua înlocuirea celor 2.456 de becuri vechi existente în oraș cu unele moderne, cu posibilitate de ajustare a luminozității și cu sistem de telegestiune. Se estimează că această investiție se va amortiza în trei ani.

  • informații furnizate de Biroul de presă al municipiului Miercurea Ciuc
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy