Autoritățile din Harghita înființează o nouă specializare pentru elevi: meseria de GRĂJDAR

0

Articol disponibil în: Magyar Română

 

grajdarAutoritățile harghitene s-au întâlnit cu reprezentanții Școlii profesionale Tivai Nagy Imre din Sânmartin pentru a discuta posibilitatea asigurării unui cadru legal cursurilor de grăjdar.

„Consiliul Județean Harghita a avut în vedere demararea cursurilor de specializare în domeniul ecvestru încă din perioada în care Camera agricolă funcționa ca instituție subordonată consiliului județean, iar faptul că la finele anului 2015 aceasta (n.r. – Camera Agricolă Județeană) a fost reorganizată, a împiedicat acest demers. În pofida acestui lucru, tema a rămas de actualitate, azi concretizându-se: putem afirma că la Școala profesională Tivai Nagy Imre din Sânmartin se vor organiza din toamnă cursuri pentru însușirea meseriei de grăjdar (îngrijitor de cai). Acesta este motivul pentru care țin să mulțumesc pentru dedicarea de care au dat dovadă părintele Böjte, Ferenc Katalin și Erőss Géza, Felvinczi István. Doresc să îi menționez și pe primarul Gergely András și directorul școlii profesionale Vízi István care s-au angajat să demareze cursurile la școala din Sânmartin”, a conchis Borboly Csaba, completând că deschiderea instituției de învățământ către domenii noi și adaptarea la cerințele locale, sunt aspecte lăudabile.

„Consider că o astfel de clădire trebuie să poată fi folosită nu numai de un segment limitat de persoane, este foarte important că aici copii vor putea să-și însușească o meserie”, a afirmat în călugărul franciscan Böjte Csaba OFM la întâlnirea care a avut loc la ferma-școală de la Sânsimion.

Obținerea calificării de îngrijitor de cai va dura trei ani, clasele IX-XI, iar pentru cursurile practice susținerea va veni din partea fermei-școală de la Sânsimion, Clubului ecvestru Kavalliera și Asociației sportive Kincsem de la Siculeni. Totodată, sunt așteptate să se alăture demersurilor manejurile din județul Harghita. Prin inițierea cursurilor de specializare în meseria de grăjdar, învățământul profesional din România va asigura specializare pentru tineri, dar și pentru adulți,  într-un domeniu total nou. Părțile implicate în această inițiativă au în vedere și cursuri de formare conexe meseriei de îngrijitor de cai. Scopul este ca domeniul ecvestru din județul Harghita și din Transilvania să devină un domeniu prioritar, iar formarea în meseria de grăjdar este doar unul dintre demersurile întreprinse în acest sens.

Cei prezenți au discutat și despre posibilitatea formării profesionale în meseria de păstor care se dorește a fi realizată prin intermediul unui program de ucenicie. S-a conchis că este nevoie ca meseriile de acest tip să își redobândească prestigiul, prin luarea în considerare a tradiției și resurselor locale în ceea ce privește creșterea animalelor. Și pentru cursul de păstor, școala profesională din Sânmartin poate asigura un cadru de organizare, prin colaborarea cu antreprenorii locali.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy