Doi conducători auto aflați sub influența alcoolului la volan, reținuți în decurs de câteva ore de polițiștii din Gheorgheni

0

Articol disponibil în: Magyar Română

La data de 21 mai 2024, în jurul orei 18:30, un bărbat de 69 de ani, din Toplița,  în timp ce conducea un autoturism, pe D.E.578, în localitatea Valea Strâmbă, dinspre Gheorgheni, ar fi pătruns pe sensul opus de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 60 de ani.

În urma producerii evenimentului, cei doi conducători auto au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Totodată, cei doi bărbați au fost testați cu aparatul alcooltest, în cazul șoferului de 69 de ani  fiind înregistrată o valoare de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat și zero în cazul celuilalt conducător auto.

La aceeași dată, aproximativ două ore mai târziu, la ora 20:20, polițiștii din cadrul  Poliției Municipiului Gheorgheni au  fost sesizați cu privire la producerea unui alt accident rutier, în comuna Suseni.

Din cercetările preliminare efectuate, a rezultat faptul că un bărbat, de 75 de ani, din Suseni, în timp ce conducea un autoturism, pe D.J.138, dinspre localitatea Liban către centrul comunei Suseni, din cauze și în împrejurări ce urmează a se stabili la finalizarea cercetărilor, a intrat în coliziune cu un autoturism parcat în afara părții carosabile și ulterior cu o autoutilitară, care se afla, de asemenea, parcată.

Bărbatul a suferit vătămări corporale și a fost transportat la spital.

Acesta a fost supus testării cu aparatul alcooltest, valoarea înregistrată fiind 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar la spital a refuzat recoltarea de probe biologice.

Din cauza faptului că persoana în cauză nu a putut prezenta un permis de conducere valabil, polițiștii au efectuat verificări în bazele de date ale Poliției Române și au constatat că acesta nu deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.

Conducătorul auto a fost supus testării cu aparatul alcooltest, valoarea înregistrată fiind 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar la spital a refuzat recoltarea de probe biologice.

Față de cei doi bărbați a fost luată măsura reținerii preventive pentru 24 de ore.

Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului, pentru stabilirea tuturor cauzelor și a împrejurărilor în care s-au produs evenimentele, în cadrul unor dosare penale, întocmite, după caz, sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea sub influența alcoolului, conducerea fără permis de conducere, refuzul de recoltare de probe biologice și vătămare corporală din culpă.

  • informații furnizate de IPJ Harghita
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy