EROII NAȚIUNII ROMÂNE: AVRAM IANCU, CRĂIȘORUL MUNȚILOR

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Copilul Avram Iancu, așa cum consemnează istoricii, era un copil vesel, plin de spirit și tăcut, cu o inima nobilă şi sinceră, căruia îi plăceau foarte mult muzica şi cântecul, fiind cunoscut de vecinii săi drept un copil care știa să cânte destul de frumos, atât din gură dar și din frunză, tulnic, fluier, violină şi din flaut.

Primii ani de școală i-a petrecut în satul natal, ulterior fiind înscris la şcoala primară din satul Neagra, unde s-a evidențiat prin rezultate foarte bune la învățătură. După școala primară, Avram a urmat cursurile şcolii din Câmpeni pe care a absolvit-o la vârstade 13 ani.

În anul 1837 întrucât nu existau școli românești în zonă, a fost înscris de părinţi la gimnaziul din Zlatna, o şcoală maghiară. Cadrele didactice din această școală erau toți preoţi româno-catolici, tocmai de aceea limba de predare a fost limba latină. Pe parcursul studiilor efectuate la şcoala din Zlatna, Avram Iancu a trecut cu succes examenele gimnaziului, obținând rezultate excepționale.

După ce a absolvit gimnaziului, Avram Iancu s-a înscris în anul 1841, la Liceul Piariştilor din Cluj, unde a absolvit şi cele două clase de filozofie, fiind catalogat de cadrele didactice drept unul dintre studenții extrem de serioși și cu rezultate foarte bune la învăţătură.

După terminarea liceului, Avram s-a înscris la Facultatea de Drept din Cluj pe care a absolvit-o în anul 1846.

Contextul social și politic al acelor vremi, nu oferea posibilitatea ca persoanele de origine umilă să obțină funcţii superioare în birourile administrației fiscale, chiar dacă aceștia reuşeau să obțină diplome de la școli de specialitate. Urmare acestei situații, Iancu s-a îndreptat către Sibiu pentru a se angaja într-o funcţie administrativă, reușind cu greutate să obțină postul de practicant la tezaurariatul ţării.

A fost nevoit să renunţe la planurile sale de a muncii că slujbaş al statului, realizând în scurt timp faptul că nu poate munci într-un mediu în care românii nu erau acceptaţi.

Societatea acelor timpuri a reușit să frângă aripile tânărului Avram, care fiind doar fiul unui iobag, a realizat că în ciuda diplomelor sale și a rezultatelor excepționale obținute pe parcursul studiilor, nu va putea să obțină decât postul de cancelist la Tabla regească de la Târgu Mureş.

La Târgu Mureș, Iancu Avram s-a întâlnit cu cea mai mare parte dintre colegii săi, de aceeași condiție socială, acesta fiind creuzetul în care s-au format viitorii revoluționari, cea mai mare parte dintre aceștia fiind participanți la revoluţia de la 1848-1849.

În luna martie 1848, au început să ajungă în Transilvania informații despre revoluţia din Ungaria.

Tinerii maghiari din Târgu Mureş, loc în care se afla Avram Iancu şi colegii săi, au organizat o manifestaţie patriotică, pentru a serba proclamarea libertăţii.

Canceliştii români, invitați fiind, au participat și ei la sărbătoarea maghiarilor, sărbătoare la care s-a redactat de către revoluționarii maghiari un memoriu care era adresat împăratului austriac, prin care se cereau libertăţi pentru naţiunea maghiară din Transilvania.

Nouă dintre canceliştii români, printre care şi Avram Iancu, au semnat și ei acest memoriu alături de revoluționarii maghiari, crezând că libertatea poporului maghiar va însemna și libertatea românilor, dar au realizat în cel mai scut timp faptul că revoluţionarii maghiari își doreau libertatea numai pentru naţiunea lor, în spatele acestei libertăți solicitate stând de fapt dorința acestora de a înfăptui unirea Ardealului cu Ungaria. Acesta a fost motivul care i-a determinat pe canceliştii români să se dezică de memoriul maghiarilor și să facă auzită dorinţa ca şi naţiunea română să beneficieze de libertăţi egale cu cele de care beneficiau maghiarii din Transilvania.

La 26 martie 1848, în casa lui Avram Iancu din Târgu Mureş, a avut loc o întrunire a tinerilor români cu Nicolae Bârle, care sosise de la Blaj cu informații proaspete în legătură cu doleanțele sătenilor din zona respectivă.

Avram Iancu, însoţit de Alexandru Papiu-IlarianSamuil Poruţiu şi Florian Micaş, au luat decizia de a merge și ei la Blaj unde au participat la o consfătuire politică și unde au stabilit strategia de urmat pe termen scurt și mediu în ceea ce privește ridicarea iobagilor la luptă pentru drepturile sale.

De la Blaj, Iancu a plecat la data de 6 aprilie 1848, în munţi, unde a participat la întrunirile convocate de cei doi fruntaşi ai moţilor, preotul Simion Balint şi avocatul Ioan Buteanu.

S-au convocat și alte adunări ale poporului în localitățile Abrud, Câmpeni şi Bistra, unde s-au creionat toate cererile care urmau să facă obiectul memoriului care va fi înaintat guvernului.

După aceste întruniri, Iancu împreună cu preotul Balint, au pornit la drum prin sate pentru a informa populaţia despre cererile care vor fi adresate guvernului dar și pentru a-i convinge de faptul că pentru a face o schimbare este necesară și implicarea lor.

În primele zile ale discuțiilor cu sătenii, Avram Iancu a fost tratat cu ostilitate și rezervă de aceștia, care îl considerau pe tatăl lui Iancu un om al stăpânirii, motiv pentru care îl considerau și pe fiul său un fel de agent provocator.

Cu sprijinul preotului Balint, a obţinut însă foarte curând susţinerea populaţiei din munţi, care i-a acordat încredere totală. Din acest moment, datorită ascendentului câștigat asupra satenilor, Avram Iancu a intrat în atenţia autorităţilor care l-au considerat un agitator extrem de periculos.

Pentru a-l scoate din mijlocul maselor de iobagi asupra cărora deja avea o puternică influență, autoritățile, prin Curtea de apel, l-au invitat pe Avram Iancu la Târgu Mureş, cu intenţia secretă de a-l aresta, fapt care nu s-a întâmplat. În schimb autoritățile au reușit sa îl aresteze pe prietenul său, Florian Micaș.

După călătoria la Târgu Mureș, s-a reîntâlnit cu fruntașii românilor din munți, împreună cu care a definitivat cererile din memoriul care va fi înaintat guvernului, respectiv:

  • ştergerea iobăgiei în cel mai scUrt timp;
  • reprezentarea românilor în dieta ţării în funcție de numărul acestora;
  • recunoaşterea naţiunii române că naţiune politică, printr-o adunare naţională.

Următoarea adunare naţională românească de la Blaj, programată să aibă loc la data de 30 aprilie, a fost oprită de guvernatorul Transilvaniei, contele Telek care i-a solicitat episcopului român Lemeny să meargă în munţi și facă tot posililul pentru a-i calma pe moţi.

Iancu şi Papiu-Ilarian în calitate de conducători ai Sfatului Tineretului Român, au hotărât să nu respecte interdicţia contelui Teleki, iar adunarea de la Blaj să se desfășoare la data stabilită, respectiv 30 aprilie 1848.

Adunarea de la Blaj, s-a desfășurat într-o atmosferă ostilă pentru că guvernul a luat toate măsurile pentru a împiedica românii să participe la această întrunire, Episcopul Lemeny interzicand participarea clerului la această adunare. Cu toate acestea, un număr foarte mare de ţărani a participat la această întrunire.

Avram Iancu, a participat la adunare însoţit de Ioan Buteanu şi de aproximativ 2.000 moţi și împreună cu fruntaşii românilor a început să formuleze revendicările româneşti, cerând desființarea iobăgiei, eliberarea lui Florian Micaş arestat pe motive politice la Cluj, anunțând că prezenţa comisarilor guvernului şi prezența armatei nu îi intimidează, fiind hotărâţi să îşi câştige drepturile solicitate cu orice risc și cu orice pret.

Reprezentanții guvernului, nu au avut motive să-i aresteze pe Iancu, Buteanu şi Papiu-Ilarian, pentru că întrunirea s-a desfășurat civilizat şi fără violenţe, guvernanții fiind chiar nevoiți să le elibereze acestora certificate de bună purtare.

Reîntors în munți, Iancu a început pregătirile pentru următoarea adunare de la Blaj care va avea loc la data de 3 mai 1848, între timp continuându-și intens campania de informare a moților și de mobilzare a acestora pentru a participa în număr cât mai mare la viitoarea adunare.

Odată cu participarea la prima adunare de la Blaj, atitudinea iobagilor față de stăpânire s-a schimbat, moții au refuzat să mai lucreze ca iobagi, dar și să mai plătească taxele urbariale.

Autoritățile au trimis în munți un reprezentat care să ia pulsul situației și care a încercat să vorbească cu moții din Vidra de Sus, cerându-le acestora să continue lucrul, dar a fost ignorat cu desăvârșire.

Rezultatul acestor demersuri a fost transmis autorităților, care extrem de îngrijorate au cerut guvernului măsuri drastice inclusiv pază înarmată şi arme, pentru a-i putea împiedica pe moţi să participe la următoarea adunare naţională de la Blaj.

Înainte de adunarea de la Blaj din 3 mai 1848, în Munţii Apuseni se instituise deja o adevărată stare de asediu, dar cu toate astea Avram Iancu şi fruntaşii români din munţi împreună cu 10.000 moţi, au pornit spre Blaj pentru a participa la adunarea naţională, loc unde au au fost primiți de mulţime cu mare entuziasm.

Adunarea a fost prezidată de episcopul ortodox Andrei Şaguna şi de cel greco-catolic Ioan Lemeni. Zecile de mii de ţărani adunaţi pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, au ascultat cu inimile bătând în același ritm, cuvântările fruntaşilor români, ardeleni sau a celor de peste munţi: Simion Bărnuţiu, Avram Iancu, Ioan Buteanu, Alecu RussoAlexandru Ioan Cuzaşi alţii.

Rezultatul discuțiilor purtate s-a concretizat într-o adresă către guvern prin care s-a cerut eliberarea lui Florian Micaș dar şi într-un memoriu prin care s-au solicitat drepturi pentru poporul român din Transilvania.

Memoriul a fost transmis prin două delegaţii desemnate de Adunarea Naţională, o delegaţie ducând o copie a memoriului la Viena pentru a fi înaintat împăratului austriac, iar cealaltă copie a fost înaintată printr-o delegaţie către dieta de la Cluj,care să dezbată revendicarile poporului român formulate pe Câmpia Libertăţii.

Delegaţia trimisă la dieta din Cluj, care era alcătuită majoritar din nobili de origine maghiară,s-a dovedit a fi un eșec pentru că nu a luat în considerare în nici un fel memoriul înaintat de români dar a avut că efect imediat emiterea decretului de unire a Transilvaniei cu Ungaria, la data de 29 mai 1848 .

La câteva zile de la emiterea decretului, a început masacrarea sătenilor din satul Mihalț, unde trupele de grăniceri secui au deschis focul asupra iobagilor români care ocupaseră prin forță o mică parte din moşia nobilului local.

Aceasta a fost scânteia care a aprins focul revoltei și care l-a determinat pe Avram Iancu să plece în munţii săi şi să îi adune pe moţi pentru a răzbuna victimele din satul Mihalţ.

Moţii ştiau deja de masacrul de la Mihalţ și erau deasemenea, destul de revoltati și tensioanti, pentru că ajungeau la ei zilnic informații despre abuzurile soldaţilor secui.

În luna iunie Avram Iancu a fost denunţat autorităţilor ca trădător de ţară (maghiară) de către protopopii români Ioan Moga, Ioan Panovici şi Petru Bădilă, precum şi de către Paul Dunca şi Nicolae Avram Penciu.

Avram Iancu i-a îndrumat pe toţi moţii să se înarmeze pentru a se putea apăra la nevoie și din acel moment, Avram Iancu a fost singura persoană, de care aceștia au ascultat cu toată încrederea.

La data de 18 iunie,guvernul maghiar a publicat un ordin de desfiinţare a iobăgiei, iar o comisie a guvernului s-a deplasat în zona respectivă pentru a se convinge de starea de spirit a moţilor.

Iancu a mulţumit comisiei guvernamentale în numele ţăranilor români pentru decretul de desființare a iobăgiei însă a declarat că toate proprietăţile camerei regale aflate în acea zonă, sunt proprietatea moţilor care le-au stăpânit dintotdeauna, proprietate la care moții nu vor renunța de acum și pentru care își vor cauta dreptatea în justiţie.

La 23 iunie 1848, autoritățile au trimis în munţi un număr de 200 soldaţi imperiali şi de 300 de secui înarmați. În același timp au convocat la negocieri, pe toți fruntașii români în fața unei comisii, dar la sosirea acestora au dat ordin că toți participanții să fie arestați. În urma acestei acțiuni josnice și murdare, au fost arestați Teodor TeocIoan DandeaIoan CorcheşIoan Patiţia şi alţii.

Avram Iancu a refuzat însă să dea curs convocării comisiei, fiind conștient de vânătoarea la care sunt supuși fruntașii moților și de faptul că în curând se va încerca arestarea sa. A fost nevoit să se ascundă în pădurea de fag din zona Vidrei de Sus. Chiar dacă a stat ascuns în munţi, activitatea sa revoluţionară a continuat prin corespondenţa purtată cu diverse personalități.

În septembrie 1848 are loc o nouă adunare naţională la Blaj, la care a participat și Avram Iancu în fruntea a 6.000 moţi înarmaţi și la care participanţii au reluat vechile cereri la care au adăugat și cererea de formare a unei gărzi naţionale româneşti înarmate asemănătoare cu garda naţională maghiară înființată de către guvernul austriac.

La 10 octombrie Lajos Kossuth, conducătorul revoluţiei maghiare, a publicat la Pesta o proclamaţie către poporul valah, prin care le cerea imperios și autoritar românilor, ca în opt zile să revină la ordine şi la supunere față de autorităţile maghiare revoluţionare care le înlocuiseră pe cele imperiale austriece.

Această proclamaţie a determinat o reacţie puternică a românilor care în loc să depună armele, au început să dezarmeze maghiarii, folosindu-se de un ordin al comandamentului militar austriac. Ţăranii au cerut nobililor maghiari să predea armele, iar la refuzul acestora, au ripostat destul de sângeros prin atacarea și dezarmarea gărzilor maghiare, fapt ce a dus la zeci de morţi şi răniţi în ambele tabere.

Masacrul a încetat numai atunci când Avram Iancu a trimis proprii combatanţi la Zlatna pentru a opri furia românilor de acolo și când pentru a-i convinge, a venit personal şi a luat sub protecţia să pe maghiarii supravieţuitori, reușind astfel să le salveze viețile.

La 19 octombrie secuii pornesc și ei la lupta, reușind de multe ori, să învingă armata imperială, inferioară numeric dar şi să împrăştie miliţiile româneşti inferioare că dotare.

În același timp cu acțiunile secuilor, comandamentul austriac a convocat la Alba Iulia toţi comandanţii români de legiuni de la nord-vest de Sibiu, pentru a le comunica planul de operaţii imperial, pentru o ofensivă pe direcţia Cluj. Urmare acestei convocări s-au adunat aproximativ 25.000 lăncieri pe malul drept al Mureşului.

La data de 8 noiembrie 1848, au ocupat fără luptă oraşul Aiud, oraș pe care gărzile naţionale maghiare îl părăsiseră cu ceva timp în urmă.

În Ţara Moţilor a sosit în ianuarie 1849 Alexandru Golescu Albu, revoluţionar din Muntenia și Avram Iancu, urmare a discuțiilor purtate cu acesta şi-a dat seama că politică paşoptiştilor români este greşită, pentru că se baza doar pe susţinerea austriecilor, în loc să se sprijine pe simpatia întregii Europe, aşa cum au reuşit să facă saşii ardeleni.

După întrevederea cu revoluţionarii munteni, Avram Iancu a devenit foarte îngrijorat de soarta naţiunii române din munţi.

În primăvara anului 1849 s-a lansat de către guvernul maghiar, către români, un nou apel de a înceta lupta şi de a recunoaşte unirea Transilvaniei cu Ungaria.

După numeroase atacuri fără rezultat, efortul maghiarilor de a învinge apărarea românească din munţi s-a schimbat în altă direcţie și s-a reorientat, încercând un nou asalt din direcţia Huedin. Acestă acțiune a dus la o gravă înfrângere a maghiarilor în bătălia de la Fântânele, acesta fiind considerat și ultimul atac de amploare al trupelor maghiare asupra românilor din munţi.

În luna august revoluţia maghiară a fost înfrântă de armatele unite austro-ruseşti luând astfel sfârșit războiul civil din Transilvania.

În luna februarie 1850, Avram Iancu a plecat spre Viena, unde avea programată o audienţă la împăratul Francisc Iosef. Aici, Avram Iancu a refuzat decoraţiile imperiale oferite, spunând că, lupta pe care a dus-o alături de moții săi, a fost pentru drepturile poporului român, nu pentru medalii. Câteva zile mai târziu poliţia din Viena a făcut presiuni asupra lui pentru a primi medaliile imperiale. Rezultatul refuzului său, a fost expulzarea din capitala austriacă.

Guvernatorul Transilvaniei a venit și el cu o serie de oferte pentru Avram Iancu, cum ar fi un post la Viena plătit cu 2.000 florini sau unul la Sibiu plătit cu 1.600 florini, o subvenție lunară de cca 800-1.000 florini, oferte care au fost de asemenea, refuzate de Avram Iancu. Acesta a informat Guvernatorul Transilvaniei că nu vrea nimic pentru el, vrea doar să li se acorde românilor drepturile cerute şi promise de Curtea austriacă.

Avram Iancu s-a întoars acasă, la moții săi din munţi, unde a rămas până la moartea sa, dezamăgit de faptul că împăratul nu a făcut dreptate poporului său, acestui popor viteaz care și-a dat viața de nenumărate ori, a dus lupte și a făcut jertfe.

Începând cu anul 1872 starea sănătăţii lui Iancu s-a agravat și acesta a fost internat timp mai îndelungat în spitalul din Baia de Criş, judeţul Hunedoara.

Avram Iancu a încetat din viață la data de 10 septembrie 1872, în localitatea Baia de Criş-Zarand.

Supranumit de români „Crăişorul Munţilor”, Avram Iancu a deschis calea spre Marea Unire realizată la data de 1 Decembrie 1918.

Sursa: CNMR

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy