EVALUARE NAȚIONALĂ 2023: 54 de elevi harghiteni nu s-au prezentat la prima probă, la Limba și literatura română

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Prima probă a examenului de Evaluare Națională s-a desfășurat luni, 19 iunie, la Limba și literatura română. Elevii au avut  două ore la dispoziție pentru rezolvarea subiectelor. 

Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul Școlar Județean Harghita, au fost prezenți 2.769 de elevi de clasa a VIII-a, din 2.823 înscriși. Totodată, 2.438 de elevi sunt așteptați pentru susținerea probei la Limba și literatura maternă maghiară. Au absentat 54 de elevi. Nu au fost elevi eliminați din examen.
De asemenea, comisia județeană de organizare a examenului de Evaluare Națională din cadrul I.Ș.J. Harghita a aprobat 75 de solicitări, privind asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor, conform procedurilor în vigoare, care vizează prelungirea timpului destinat redactării lucrărilor scrise, asigurarea de săli separate pentru elevii care prezintă tulburări specifice de învățare, prezența unui însoțitor pentru elevii cu tulburări din spectrul autist, prezența interpreților limbajului mimico-gestual pentru elevii cu deficiențe de auz, utilizarea instrumentelor specifice de scriere în cazul elevilor cu deficiențe de vedere.

Primele rezultate vor fi comunicate miercuri, 28 iunie 2023, până la ora 14:00 (în centrele de examen), cu respectarea Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal.

Contestațiile pot fi depuse în zilele de 28 iunie 2023 (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 29 iunie 2023 (în intervalul orar 8:00-12:00) sau transmise prin mijloace electronice centrelor de examen. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/ reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi afișate marți, 4 iulie 2023.

Miercuri, 21 iunie 2023, are loc următoarea probă, la matematică.

Citiți și Harghita: Peste 2.800 de absolvenți ai clasei a VIII-a s-au înscris la Evaluarea Națională

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy