Exercițiu de amploare în Odorheiu Secuiesc! A fost activat Planul Roșu de intervenție (FOTO)

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Ieri, 19 iulie a.c., în municipiul Odorheiu Secuiesc s-a desfăşurat un amplu exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren, ce a vizat verificarea concepţiei de intervenţie pentru gestionarea unor situaţii de urgenţă de amploare, generate de o explozie urmată de un incendiu, la un operator economic și producerea unui acccident rutier cu victime multiple, precum şi verificarea personalului de conducere a intervenţiei în organizarea şi coordonarea forţelor de intervenţie.

             Potrivit scenariului, în jurul orei 12:00, la un operator economic cu activități de prelucrare a metalelor din municipiul Odorheiu Secuiesc, s-a produs o explozie, în depozitul în care se afla rezerva de butelii cu azot, care a afectat întregul depozit, iar o parte din peretele halei de producție s-a prăbușit. Explozia a fost urmată de un incendiu izbucnit în depozitul respectiv, iar pe lângă pagubele materiale înregistrate, au rezultat două victime, din rândul angajaților: una, cu arsuri la nivelul capului și membrelor superioare, iar cea de-a doua, cu traumatisme multiple. Pe fondul desfășurării de forțe și a intervenției structurilor cu atribuții pentru gestionarea situației de urgență, ce a îngreunat traficul pe DN 13A, s-a produs un alt eveniment negativ: un accident rutier rezultat în urma coliziunii între 3 autoturisme, soldat cu 8 victime, 2 dintre acestea fiind încarcerate.

             În vederea desfăşurării operaţiunii în condiţii similare intervenţiei la o astfel de situaţie de urgenţă, a fost declanșat Planul Roșu de Intervenție, la locul producerii evenimentului fiind mobilizaţi membrii grupei operative a ISU Harghita și forțele de intervenție ale Detaşamentelor de Pompieri Odorheiu Secuiesc, Miercurea Ciuc și Gheorgheni, cu 4 autospeciale de intervenție (2 autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, un container pentru căutare-salvare) și cu 5 autospeciale SMURD (o autospecială de transport personal şi victime multiple și 4 ambulanțe SMURD tip B2).

             Echipajele de pompieri militari au desfăşurat simultan, operaţiuni de căutare-salvare, stingere, de stabilire și balizare a zonei de siguranță, descarcerare, de triaj primar, de acordare a primului ajutor calificat şi predare a celor 10 de victime. Echipajele medicale au acționat pentru evaluarea de specialitate a persoanelor rănite, triajul medical al acestora, acordarea asistenței medicale de urgență și evacuarea victimelor către unitățile spitalicești.

             În cadrul acestei activităţi complexe, care a implicat testarea Planului Roşu de intervenţie al judeţului Harghita, au fost angrenate atât echipajele de pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Oltul” al judeţului Harghita, cât şi personal din cadrul UPU – SMURD a Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc, al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, Direcţiei de Sănătate Publică, Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Inspectoratului Județean de Jandarmi, Societății Naționale de Cruce Roșie – filiala Harghita, Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc și Comitetului Local pentru Situații de Urgență. 

             Principalele obiective urmărite de ISU ”Oltul” Harghita, în cadrul acestui exerciţiu complex, au vizat testarea viabilității Planului Roșu de Intervenție aplicabil la nivelul județului Harghita și verificarea:

  • nivelului de pregătire al personalului din structurile de intervenție privind modul de punere în aplicare a Planului roșu de intervenție;
  • fluxului informaţional-decizional în situaţii de urgenţă de amploare, a disponibilităţii mijloacelor tehnice de comunicaţii şi viabilităţii legăturilor de comunicaţii operative pentru asigurarea conducerii forţelor proprii şi a cooperării intra şi interinstituţionale;
  • viabilităţii documentelor de conducere, a procedurilor operaţionale de acţiune pentru gestionarea unor situaţii cu grad ridicat de complexitate, precum şi testarea capacităţii de reacţie şi intervenţie;
  • modului de organizare a cooperării între forţele participante la exerciţiu, identificarea problemelor şi a soluţiilor pentru îmbunătăţirea acesteia.

             Asigurăm cetățenii că suntem pregătiți să intervenim în diferite situații de urgență, iar prin aceste exerciții ne menținem pregătirea la un nivel ridicat.

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy